Un studiu realizat recent şi coordonat de cercetători de la Universitatea Queensland (UQ) din Australia şi de la Facultatea de medicină a Universităţii Harvard din Statele Unite estimează că, până la vârsta de 75 de ani, aproximativ o persoană din două va suferi probabil de cel puţin o maladie mintală, informează agenţia de presă Xinhua.
Noul studiu, publicat duminică în revista Lancet Psychiatry, a inclus date colectate de la 156.331 de adulţi din 29 de ţări şi regiuni între anii 2001 şi 2022, conform Agerpres.
Autorii cercetării au descoperit că riscul de a dezvolta oricare dintre maladiile mintale până la vârsta de 75 de ani a fost de 46,4% pentru participanţii de sex masculin şi de 53,1% pentru participantele de sex feminin.
Potrivit studiului, "consumul de alcool" şi "depresia" sunt principalele tulburări detectate în rândul bărbaţilor, în timp ce "depresia" şi "fobia specifică" sunt cele mai comune în rândul femeilor.
De asemenea, autorii notează că aceste afecţiuni apar de obicei pentru prima dată în copilărie, adolescenţă sau în prima parte a vieţii de adult.
Potrivit lui John McGrath, coordonatorul studiului şi profesor la Queensland Brain Institute din cadrul UQ, rezultatele demonstrează prevalenţa ridicată a afecţiunilor din registrul bolilor mintale, în contextul în care 50% din populaţie va dezvolta cel puţin o astfel de afecţiune până la împlinirea vârstei de 75 de ani.
"Vârsta maximă a primei manifestări a fost de 15 ani, iar vârsta medie a declanşării bolii a fost de 19 ani pentru bărbaţi şi de 20 de ani pentru femei. Descoperirea noastră subliniază nevoia de a investi în ştiinţele neuronale de bază pentru a identifica motivul pentru care aceste boli se dezvoltă", a declarat John McGrath.
Ronald Kessler, coautor al cercetării şi profesor la Harvard Medical School, a subliniat că prin înţelegerea vârstei la care aceste tulburări apar în mod obişnuit, experţii îşi pot adapta intervenţiile din domeniul sănătăţii publice şi să aloce resurse pentru a se asigura că un sprijin adecvat şi acordat în timp util va fi disponibil pentru persoanele ce prezintă acest risc.
Un studiu nou arată că o persoană din două va suferi probabil de malarie mintală până la vârsta de 75 ani
București
9°C
Articole Similare

14
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
14

24
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
24

845
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
845

26
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
26

2.014
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
2.014

1.862
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.862

30
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
30

50
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
50

30
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
30

146
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
146

154
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
154

2.532
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.532

51
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
51
















Comentează