Premierul canadian Mark Carney a afirmat joi că nu poate exclude participarea militară a ţării sale la războiul care se intensifică în Orientul Mijlociu, notează AFP, potrivit Agerpres.
Nu putem exclude participarea
"Nu putem exclude niciodată categoric participarea", a spus el alături de omologul său australian, Anthony Albanese, la Canberra.
"Îi vom sprijini pe aliaţii noştri", a adăugat el.
Mark Carney a făcut aceste afirmaţii în capitala australiană în ziua a treia a vizitei sale oficiale în naţiunea din Oceania, o călătorie care vizează atragerea de investiţii şi consolidarea legăturilor cu Canberra.
Sâmbătă, după începerea operaţiunii militare israeliano-americane, Carney a asigurat Statele Unite de sprijinul Canadei, afirmând că Iranul nu a reuşit să îşi demonteze programul nuclear şi să înceteze să sprijine grupări armate.
În cursul unei reuniuni miercuri la Lowy Institute, un think tank cu sediul la Sydney (sud-est), Carney a îndemnat "toate părţile" implicate în războiul declanşat de atacurile americano-israeliene împotriva Iranului să respecte regulile internaţionale de angajament şi a lansat un apel la "dezescaladare".
Deşi a declarat că Ottawa salută măsurile care vizează schimbarea regimului iranian, pe care l-a descris drept "principala sursă de instabilitate şi terorism" din Orientul Mijlociu, fostul bancher central şi-a exprimat, totuşi, "regretul" că eforturile internaţionale nu au reuşit să dezarmeze Iranul.
Acțiuni unilaterale
"Statele Unite şi Israelul au acţionat fără a informa Naţiunile Unite şi fără a consulta aliaţii lor, inclusiv Canada", a subliniat el.
Mark Carney repetă de luni de zile că lumea a devenit din ce în ce mai periculoasă şi că Statele Unite nu mai sunt un partener de încredere. El a făcut din reducerea dependenţei puternice a ţării sale de economia americană piatra de temelie a politicii sale economice externe.
"Întrebarea care se pune astăzi puterilor mijlocii, precum ale noastre, este de a şti dacă noi stabilim convenţiile şi contribuim la elaborarea noilor reguli care ne vor determina securitatea şi prosperitatea, sau dacă lăsăm puterile hegemonice să dicteze rezultatele în noul mediu global", a declarat joi Carney în faţa celor două camere ale parlamentului australian la Canberra.
"În această minunată lume nouă, puterile mijlocii nu se pot mulţumi doar cu ridicarea unor ziduri mai înalte pentru a se retrage în spatele lor", a declarat el, într-o aluzie aparentă la romanul distopic al lui Aldous Huxley.






























Comentează