Un şofer beat a lovit, vineri, cu maşina doi stâlpi pe bulevardul Ştefan cel Mare din Târgu-Neamţ, după care a fugit de la faţa locului, conform Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a declarat că bărbatul a fost depistat în scurt timp de poliţiştii rutieri.
"Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un conducător auto, de 38 ani, din Timişeşti, se deplasa pe strada Ştefan cel Mare, în localitatea Târgu-Neamţ, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi acroşând cu autoutilitara doi stâlpi de electricitate. Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de poliţişti la scurt timp. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Bărbatul a fost rănit în urma accidentului şi a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Poliţiştii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Un şofer băut a lovit cu maşina doi stâlpi din Târgu-Neamţ, după care a fugit de la faţa locului
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

135
Revolta bucureștenilor! Peste 10.000 de oameni au semnat o petiție în care cer să nu fie majorat prețul biletului la metrou
135

208
VIDEO Paști cu zăpadă pe pârtiile de schi: a nins în Valea Prahovei, Voineasa și Borșa
208

758
UPDATE Accident grav pe DN 66, în Hunedoara: cinci persoane implicate, un bărbat resuscitat la fața locului / Bărbatul a fost declarat decedat
758

726
Incendiu puternic în județul Sălaj. A fost emis mesaj Ro-Alert
726

6.153
Controale dure la Otopeni după ce turiștii s-au plâns că sunt păcăliți: 'Fură mai mult ca noi'
6.153

730
Piloții se tem să spună „nu”: zboruri în zone de conflict și riscul de a-și pierde jobul
730

2.089
UPDATE Planul Roșu de Intervenție, activat după un accident grav, la Sibiu: 7 persoane implicate
2.089

2.714
VIDEO Se schimbă regulile la granița României: UE introduce sistemul cu date biometrice, începând de astăzi, la frontierele din toată Europa
2.714

1.993
Studiul șocant care poate schimba calendarul anotimpurilor: Au cercetat aproape 60 de ani și concluzia este că se schimbă ceea ce știam
1.993

2.311
Se schimbă regulile războiului: prima navă din Europa pentru drone militare a fost lansată la apă chiar din România
2.311

3.078
Poliția îl caută pe individul care a împins olimpicul din Iași la sinucidere: mai mulți elevi susțin că au primit aceleași provocări
3.078

6.407
Traficul aerian dintre România și Germania este aproape paralizat: Sute de români sunt blocați și nu pot ajunge acasă de Paște
6.407

2.746
Scandal pe numirile din Justiție: acuzații de „blat” și reacții dure. Ministrul Radu Marinescu rupe tăcerea
2.746















Comentează