Liderul minorităţii din Senatul SUA, republicanul Mitch McConnell, a asociat controversata retragere din Afganistan decisă de administraţia preşedintelui democrat Joe Biden cu actuala desfăşurare de forţe ruse în jurul Ucrainei, relatează miercuri dpa, potrivit Agerpres.
"N-am nici cea mai mică îndoială că ruşii nu s-ar afla la graniţele Ucrainei cu 100.000 de soldaţi dacă noi nu am fi arătat restului lunii că închidem în Afganistan şi ne întoarcem acasă", a declarat McConnell marţi într-o conferinţă de presă la Capitoliu.
Senatorul republican a sugerat astfel că decizia preşedintelui democrat Joe Biden de a retrage trupele americane din Afganistan, după o prezenţă de două decenii, l-a încurajat pe preşedintele rus Vladimir Putin să pună la încercare forţa şi hotărârea Americii în alt teatru, notează dpa.
Deşi a criticat vehement decizia de retragere din Afganistan, calificând-o drept o "catastrofă", McConnell a fost mai reţinut în privinţa Ucrainei, afirmând doar că o invazie rusă în Ucraina ar fi "nefericită pentru toată lumea".
"Sper ca administraţia să nu aştepte până după o incursiune pentru a strânge şurubul şi a adopta sancţiuni reale împotriva ruşilor, ar fi cam prea târziu", a spus el.
În ce o priveşte, senatoarea de Iowa Joni Ernst, unul din principalii asistenţi ai lui McConnell, a invitat Departamentul de Stat să prezinte un plan mai detaliat privind evacuarea americanilor, în cazul izbucnirii unui război. "Sunt foarte îngrijorată că vom vedea Afganistan 2.0", a afirmat ea.
Liderul democrat din Senat Chuck Schumer a precizat că lucrează împreună cu McConnell şi alţi senatori la elaborarea unei declaraţii comune privind criza dintre Ucraina şi Rusia, în condiţiile în care legislatorii americani încă nu au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancţiuni sau a unei rezoluţii de condamnare a ameninţării ruse.
Săptămâna trecută, senatorul Rand Paul a apreciat că SUA ar trebui să folosească politica "morcovului şi băţului" pentru a descuraja o agresiune rusă asupra Ucrainei, declarând într-o discuţie cu comentatorul politic conservator Glenn Beck că administraţia Biden ar trebui să ceară Germaniei să atenţioneze Rusia că nu va cumpăra gaz natural dacă merge înainte cu o invazie.
"Pe de altă parte, nu cred că ar fi lipsit de sens să spunem că nu vom aduce Ucraina într-o alianţă militară împotriva Rusiei. Cum crezi că am răspunde noi dacă Mexicul s-ar alătura unei alianţe militare cu Rusia? Am putea trimite trupe la graniţa mexicană", a adăugat Paul.
Un senator american leagă situația din Ucraina de retragerea din Afganistan
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

168
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
168

1.137
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.137

901
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
901

1.150
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.150

2.012
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.012

528
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
528

1.230
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.230

1.326
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.326

1.465
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.465

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.086
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.086

467
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
467

1.039
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.039
















Comentează