Rapperul rus Husky, autorul unor texte uneori critice la adresa autorităţilor, a fost eliberat pe neaşteptate luni de către justiţia rusă, la patru zile după ce fusese condamnat la închisoare în urma unei concert susţinut în stradă, a anunţat avocatul artistului, potrivit AFP preluată de Agerpres.
Arestat miercuri seară de poliţie în timp ce susţinea un concert pe capota unei maşini în faţa a zeci de privitori în oraşul Krasnodar, din sud-vestul Rusiei, rapperul de 25 de ani a fost condamnat joi la 12 zile de închisoare pentru ''huliganism''.
Foarte popular în Rusia în ultimii doi ani, Husky, pe numele său adevărat Dmitri Kuzneţov, a denunţat, înainte de arestare, anularea mai multor concerte, din cauza presiunilor autorităţilor, susţine artistul.
"Tribunalul din (Krasnodar) a luat în seamă o solicitare a avocaţilor lui Husky şi a renunţat la cele 12 zile de închisoare", a explicat avocatul acestuia, Aleksei Avanesian, pe pagina sa de Facebook. Avocatul a publicat şi un scurt document de la tribunal în care se precizează că această decizie, neaşteptată, a fost motivată de "circumstanţe personale excepţionale".
Potrivit acestuia, sentinţa lui Husky nu a fost anulată, ci pedeapsa i-a fost diminuată.
Trei nume sonore ale muzicii rap din Rusia, Oxxxymiron, Basta şi Noize MC, ale căror videoclipuri au milioane de vizualizări pe YouTube, vor susţine un concert luni seară la Moscova în semn de susţinere a colegului lor Husky.
Politicianul rus din opoziţie Aleksei Navalnîi a scris pe pagina sa de Twitter că Husky a fost eliberat după numeroasele reacţii negative care au urmat arestării sale. "Kremlinul nu se aştepta la o asemenea reacţie de unitate", a afirmat acesta.
Husky evocă în piesele sale, care numără milioane de vizualizări pe Youtube, o Rusie întunecată şi plină de anxietăţi, între consum de droguri, violenţă şi sărăcie.
Artistul a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism a prestigioasei Universităţi din Moscova şi a jucat de asemenea în piese ale regizorului Kirill Serebrennikov, judecat în prezent pentru deturnare de fonduri, acuzaţie pe care acesta o respinge.
Mediul cultural, de la cinema, la teatru şi expoziţii, a suferit în Rusia o presiune crescândă în ultimii ani sub influenţa mediilor conservatoare sau ortodoxe, unele spectacole fiind atacate de activişti sau chiar interzise de autorităţi.
Un rapper critic la adresa autorităților ruse, arestat în urmă cu patru zile, a fost eliberat în mod neașteptat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

90
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
90

12
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
12

22
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
22

27
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
27

25
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
25

19
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
19

19
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
19

22
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
22

20
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
20

2.865
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.865

4.010
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.010

288
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
288

6.902
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.902
















Comentează