Columbia şi gherila ELN, aflate în negocieri de pace de o săptămână, au anunţat joi "un prim acord" privind participarea la viaţa civilă, precum şi asupra unor măsuri umanitare pentru a se ajunge la o "încetare bilaterală a focului", relatează AFP preluat de Agerpres.
"Dorim să înaintăm (...) spre un cadru unde sunt reunite condiţiile pentru a conveni o încetare a focului şi ostilităţilor cu ELN", a declarat şeful echipei de negociatori columbieni, Juan Camilo Restrepo, în cursul unei conferinţe de presă la Quito.
Negocierile, desfăşurate în capitala Ecuadorului, vizează să pună capăt la peste 52 de ani de confruntare armată.
"Suntem pe punctul de a găsi o cale comună (...) Este un început bun", a adăugat Pablo Beltran, şeful delegaţiei Armatei de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherilă activă în Columbia, inspirată de revoluţia cubaneză. "Vom începe să căutăm o încetare bilaterală a focului", a adăugat el.
Delegaţiile "au lucrat de la 8 februarie, într-un cadru de înţelegere reciprocă şi de atitudine constructivă care ne-au adus la un prim acord", au declarat acestea în primul lor comunicat comun de la începutul negocierilor.
Părţile au convenit să înfiinţeze două subgrupe "care vor lucra, simultan" cu principala masă de negocieri, asupra "temelor participării la viaţa civilă şi edificarea păcii, precum şi a unor acţiuni umanitare".
Aceste acţiuni umanitare au ca scop "diminuarea intensităţii conflictului armat (...) pentru a putea avansa (...) spre o încetare bilaterală a focului", a adăugat şeful echipei de negociatori ai guvernului condus de preşedintele Juan Manuel Santos, laureat la Premiului Nobel pentru Pace în 2016 pentru eforturile de pacificare a ţării.
Columbia doreşte să semneze un acord de pace cu ELN pentru a pune capăt unui conflict armat care durează din anii 1960 şi a implicat vreo 30 de gherile, paramilitari de extremă dreapta şi forţe de ordine, făcând cel puţin 260.000 de morţi, peste 60.000 de dispăruţi şi 6,9 milioane de persoane deplasate.
Un prim acord al dialogului de pace dintre Columbia şi gherila ELN
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

165
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
165

236
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
236

240
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
240

69
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
69

469
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
469

41
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
41

916
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
916

442
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
442

753
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
753

1.504
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.504

1.445
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.445

754
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
754

2.171
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.171
















Comentează