Un număr de 15 minori pe care părinţii sau tutorii i-au trimis la cerşit pe raza municipiului Bistriţa, în ultimele aproximativ trei luni, au fost preluaţi de Protecţia Copilului, potrivit datelor comunicate vineri, într-o conferinţă de presă, de către primarul Ioan Turc, conform agerpres.
Începând cu data de 23 aprilie, când Poliţia Locală a revenit în subordinea primăriei, pe raza municipiului au fost identificate 91 de persoane adulte care practicau cerşetoria, dintre care 52 erau femei, şi 61 de minori.
Dintre aceştia, 65 au fost amendaţi, alţi 26 au primit avertismente, o persoană a fost internată la Psihiatrie, iar pentru 15 minori s-a luat decizia ca ei să ajungă în grija statului, în urma anchetelor sociale.
"Dintre minorii identificaţi, 15 au fost preluaţi în regim de urgenţă de către DGASPC Bistriţa-Năsăud, cu suspendarea exercitării drepturilor părinteşti pentru cei care îi trimiteau la cerşit. Am anunţat foarte limpede, foarte clar, încă din campania electorală, faptul că nu voi tolera practicarea cerşetoriei în oraş şi, chiar dacă unele măsuri sunt dure, cum ar fi suspendarea drepturilor părinteşti sau decăderea din drepturile părinteşti, nu este nimic mai trist pe lumea asta decât să vezi copii exploataţi într-o asemenea măsură, copii cărora practic le este deformată personalitatea şi sunt făcuţi din oameni neoameni de către proprii părinţi. Este mult mai bine pentru ei să fie instituţionalizaţi, să primească educaţie şi, chiar dacă în sistemul instituţionalizat afecţiunea nu dă pe dinafară, e limpede că de afecţiune nu au parte nici din partea părinţilor", a declarat primarul Bistriţei.
Ioan Turc a adăugat că prevenirea şi combaterea cerşetoriei rămân o prioritate a mandatului său de primar, pe care l-a început în toamna anului trecut, şi a apreciat că fenomenul deja s-a redus, ca urmare a măsurilor luate.
Edilul a anunţat şi o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la necesitatea combaterii cerşetoriei, prin mesaje care vor fi afişate în oraş în locuri frecventate de obicei de către cerşetori.
Un număr de 15 minori trimiși la cerșit au fost preluaţi de Protecţia Copilului din Bistrița
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

181
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
181

335
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
335

1.150
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.150

991
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
991

606
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
606

41
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
41

38
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
38

27
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
27

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.304
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.304
















Comentează