Un nou acord de încetare a focului "complet şi atotcuprinzător" va fi implementat de luni în estul Ucrainei, a anunţat miercuri seara administraţia prezidenţială de la Kiev, transmite dpa potrivit Agerpres.
Acordul a fost anunţat mai devreme şi de reprezentanţi ai separatiştilor pro-ruşi din regiunile Doneţk şi Lugansk, acesta venind după ce peste 20 de încercări anterioare de a aplica o încetare a focului "completă" s-au soldat cu un eşec.
Totuşi, un astfel de acord este considerat a fi o precondiţie importantă pentru organizarea unui nou summit consacrat crizei ucrainene.
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au afirmat că vor să-i readucă la masa discuţiilor pe preşedintele rus Vladimir Putin şi cel ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit rebelilor separatişti, acordul de încetare a focului este însoţit de o serie de acorduri suplimentare, între care unul privind interzicerea folosirii dronelor şi un altul referitor la folosirea armamentului greu.
Aceste clauze ar fi menite să asigure protejarea în mai mare măsură a civililor care trăiesc în preajma liniei frontului, ce se întinde pe circa 450 km. De asemenea, tirurile de ripostă ar urma să fie permise doar la comandă de la cel mai înalt nivel.
Kievul nu a confirmat aceste acorduri suplimentare.
Rebelii pro-ruşi luptă deja de peste şase ani împotriva armatei ucrainene în regiunile Doneţk şi Lugansk, lângă graniţa cu Rusia. Circa 13.000 de oameni au fost ucişi în acest conflict, potrivit estimărilor ONU. Rusia a respins în mod repetat că ar avea vreo implicare directă.
Un nou acord de încetare a focului va fi implementat de luni în estul Ucrainei
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

3
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
3

280
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
280

694
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
694

20
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
20

769
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
769

49
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
49

129
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
129

73
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
73

17
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
17

37
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
37

31
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
31

1.974
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.974

63
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
63















Comentează