Un membru danez al Martorilor lui Iehova, judecat în Rusia pentru extremism, a fost condamnat miercuri la şase ani de închisoare, a anunţat Iaroslav Sivulski, purtător de cuvânt al acestei mişcări religioase, interzisă pe teritoriul Federaţiei Ruse din 2017, informează AFP preluată de Agerpres.
Dennis Christensen a fost condamnat la şase ani de închisoare, a declarat pentru AFP Iaroslav Sivulski, prezent la acest proces care s-a desfăşurat timp de zece luni la Orel, un mic oraş situat la circa 400 de km la sud de Moscova.
Martorii lui Iehova au anunţat că vor face apel. Într-un comunicat, Sivulski şi-a exprimat regretul în legătură cu condamnarea lui Dennis Christensen, un "om nevinovat, care nu a comis de fapt nicio crimă".
Dennis Christensen a fost arestat în mai 2017, în Orel, de către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), alături de alţi adepţi ai Martorilor lui Iehova, în timpul unei slujbe religioase, la câteva săptămâni după interzicerea acestei organizaţii în Rusia.
Acuzatul, în vârstă de 46 de ani, a făcut săptămâna trecută ultima sa declaraţie înainte de deliberările tribunalului. Parchetul a cerut şase ani şi jumătate de închisoare împotriva cetăţeanului danez, care risca până la zece ani de închisoare pentru "organizarea de activităţi extremiste".
În aprilie 2017, Martorii lui Iehova, care afirmau atunci că au 172.000 de membri în Rusia, au fost interzişi de Curtea Supremă şi de atunci mişcarea este considerată de Ministerul Justiţiei din Rusia drept una "extremistă".
Procesul pentru "extremism" împotriva lui Christensen a fost primul după interzicerea Martorilor lui Iehova în Federaţia Rusă.
Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a denunţat anul trecut o campanie de "persecuţie religioasă" împotriva Martorilor lui Iehova în Rusia, acuzând autorităţile că au procedat la "zeci de percheziţii, raiduri, interogatorii şi alte acte de hărţuire şi persecuţie".
Mişcare fondată în anii 1870 în SUA de către Charles Russel, Martorii lui Iehova se revendică din creştinism şi se consideră singurii care continuă creştinismul originar. Ei sunt în mod regulat acuzaţi de derive sectare pentru preceptele lor rigoriste, comentează France Presse.
Un membru danez al Martorilor lui Iehova a fost condamnat la șase ani de închisoare în Rusia - Mișcarea religioasă este interzisă în această țaară
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
0

1
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
1

2.501
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.501

3.749
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.749

260
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
260

6.678
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.678

90
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
90

7.029
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.029

2.707
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.707

79
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
79

3.035
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
3.035

100
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
100

7.233
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.233
















Comentează