Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, consideră că se impune organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare la sfârşitul lunii august, pentru adoptarea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă.
"Vom insista noi, PNL, în adoptarea de urgenţă a proiectului legii votului prin corespondenţă, pentru că legislaţia în vigoare nu ne permite să trecem pragul lunii august a acestui an. Eu cred că suntem datori faţă de prietenii, fraţii noştri de peste mări şi ţări, românii din diaspora, să adoptăm acest proiect de lege într-o sesiune extraordinară la sfârşitul lunii august", a declarat Dolha vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Deputatul PNL consideră că parlamentarii români pot să renunţe la câteva zile de vacanţă pentru a veni să voteze legea votului prin corespondenţă, pentru ca la viitoarele alegeri să fie evitate cozile de la secţiile de votare din străinătate, de anul trecut, de la alegerile prezidenţiale.
"Românii din diaspora cred că au făcut mai mult pentru noi şi merită acest lucru. Sute de kilometri au venit la vot, cu noaptea în cap, şi au stat, totuşi, până la închiderea urnelor. Mulţi dintre ei nici măcar nu au mai reuşit să voteze. Pentru gestul lor, pentru ceea ce reprezintă ei pentru noi, repet, suntem datori ca acest proiect de lege să-l votăm la sfârşitul lunii august", a mai spus Stelian Dolha, potrivit Agerpres.
Un lider PNL cere întreruperea vacanţei parlamentare. Ce vrea să se voteze urgent
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.762
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.762

1.862
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.862

61
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
61

3.999
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.999

3.772
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.772

178
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
178

116
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
116

2.697
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.697

1.286
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.286

1.952
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.952

4.213
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.213

6.886
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.886

6.183
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.183
















Comentează