Un laborator de medicină nucleară va fi construit la Spitalul de Oncologie din Arad, investiţie care se ridică la aproximativ 30 de milioane de lei, din care cea mai mare parte reprezintă fonduri europene pentru dotarea cu echipamente.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca, a transmis că investiţia "schimbă Aradul medical", iar în prezent consilierii judeţeni sunt chemaţi să aprobe indicatorii tehnico-economici ai proiectului, potrivit Agerpres.
Laboratorul va fi construit în curtea Spitalului de Oncologie şi va permite diagnosticul imagistic de înaltă precizie, stabilirea corectă a stadiului bolii şi monitorizarea eficienţei tratamentului. Investigaţiile vor putea fi efectuate atât ambulatoriu, cât şi în regim de spitalizare de o zi.
Noua clădire va avea peste 500 de metri pătraţi şi va cuprinde săli de examinare PET-CT şi SPECT-CT, cu camere de comandă dedicate, spaţii de tip HOT LAB, camere de injectare, zone de aşteptare şi decontaminare, cabinete medicale pentru interpretarea rezultatelor, vestiare şi spaţii auxiliare. Proiectul include soluţii tehnice avansate pentru protecţia radiologică, precum şi un sistem special de colectare şi decontaminare a apelor uzate.
Reprezentanţii CJ Arad spun că lucrările nu vor afecta activitatea spitalului.
"Prin acest laborator vom veni în sprijinul pacienţilor oncologici, care vor putea fi trataţi la Arad, fără a mai pierde timp pe drumuri spre Timişoara, Cluj sau Oradea. Aceştia vor primi diagnosticul de certitudine şi planul de tratament personalizat aici, acasă, într-un mediu sigur şi ultra-tehnologizat", a afirmat, luni, Iustin Cionca, într-un comunicat de presă.
Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 30 de milioane de lei, cea mai mare parte a sumei fiind fonduri europene pentru echiparea laboratorului, în timp ce clădirea este construită cu bani de la bugetul judeţean.
Noul spital de oncologie din Arad a fost inaugurat în 29 noiembrie 2023, după modernizarea unei clădiri istorice din centrul municipiului, printr-o investiţie de 16 milioane de lei. Unitatea, care funcţionează ca secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a devenit operaţională în vara anului 2024 şi are 50 de paturi pentru spitalizare continuă şi trei paturi pentru spitalizare de zi.





























Comentează