Poliţiştii au confiscat 24.760 de kilograme de articole pirotehnice în valoare de 669.184 de lei, în urma a 536 de controale desfăşurate în perioada 22 noiembrie - 9 decembrie, în complexe, pieţe şi alte obiective, în urma unei acţiuni naţionale pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, conform agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Poliţia Română, în urma acestei acţiuni, intitulată "Foc de artificii", au fost înregistrate 126 de dosare penale, în care sunt cercetate 145 de persoane. De asemenea, au fost constatate 134 de infracţiuni şi aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.850 de lei.
Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare, de societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.
Astfel, în perioada 22 noiembrie - 9 decembrie 2021, au fost verificate 177 de persoane fizice şi juridice autorizate, fiind efectuate 536 de acţiuni în complexe, pieţe şi alte obiective. Pe timpul desfăşurării acţiunilor, au fost identificate şi 117 persoane fizice şi juridice neautorizate.
Poliţia Română a declanşat, pe 22 noiembrie, acţiunea naţională "Foc de artificii", pentru verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate de persoanele fizice şi juridice cu articole pirotehnice.
Conform IGPR, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi ai Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, acţionează pentru creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii cooperează cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale - Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Un întreg arsenal! Polițiștii au confiscat peste 24 de tone de articole pirotehnice în perioada 22 noiembrie - 9 decembrie
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

481
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
481

368
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
368

265
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
265

590
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
590

2.033
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.033

11.006
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
11.006

2.346
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.346

1.497
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.497

1.682
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.682

3.811
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.811

2.689
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.689

5.067
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.067

120
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
120
















Comentează