Un amplu hammam din secolul al XVI-lea a fost relocat luni pentru a-l salva de la submersiunea cauzată de construirea unui baraj în sud-estul Turciei, informează DPA preluată de Agerpres
Operaţiunea de mutare a acestei vechi băi turceşti, cântărind 1.200 de tone, a durat două ore şi 15 minute, a confirmat pentru DPA Direcţia pentru Patrimoniu Cultural şi Muzee.
Fundaţia hammam-ului datează din secolul al XII-lea, din timpul dinastiei Artuqide, însă cea mai mare parte a edificiului a fost reconstruită în timpul Imperiului Otoman.
Hammam-ul a fost transportat cu ajutorul unui camion cu platformă cu 256 de roţi într-un parc cultural situat la 3 kilometri depărtare, a indicat agenţia de presă Anadolu.
După terminarea barajului Illisu, rezervorul de 300 de kilometri pătraţi creat va inunda oraşul Hasankeyf, important din punct de vedere arheologic.
Construirea barajului, cu o lungime de 1.820 de metri şi o înălţime de 135 de metri, a demarat în august 2006, pentru a valorifica apele râului Tigru. Premierul de la acel moment şi actualul preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, a justificat necesitatea proiectului, susţinând că două treimi din potenţialul energetic al ţării este neexploatat.
Proiectul, a cărei construcţie a început la aproximativ 50 de kilometri de graniţa siriană, va avea drept consecinţă relocarea a peste 15.000 de persoane din zone care urmează să fie inundate.
Arheologii au avertizat însă că proiectul va distruge mai multe clădiri islamice medievale.
Proiectul s-a confruntat cu o puternică opoziţie locală şi internaţională şi a fost finanţat iniţial cu împrumuturi din Germania, Austria şi Elveţia. Cele trei ţări şi-au retras însă sprijinul în iulie 2009, invocând îngrijorări legate de mediu
Un hammam din secolul XVI a fost mutat, pentru a fi salvat dintr-o zonă ce va fi inundată de un baraj, în sud-estul Turciei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

104
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
104

3.796
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
3.796

48
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
48

4.326
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
4.326

2.142
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.142

67
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
67

2.609
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.609

71
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
71

6.352
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.352

60
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
60

73
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
73

6.547
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.547

6.301
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
6.301
















Comentează