Marius Stan a trăit un moment politic aparte. Acela de a trece, în decurs de doar câteva zeci de minute de la statutul de primar al municipiului Galaţi la cel de consilier invalidat. La şedinţele de constituire de luni însă, mandatele de consilier judeţean şi consilier local ale fostului primar al municipiului Galaţi, MariusStan (UNPR), au fost invalidate, fiind şi singurele mandate invalidate. Astfel, la CJ, din totalul celor 34 de consilieri prezenţi, mandatul de consilier judeţean al lui Marius Stan a fost votat "pentru" de 11 consilieri, în timp ce 23 s-au abţinut, iar la CL, din cei 25 de consilieri locali prezenţi, mandatul de consilier local al lui Marius Stan a fost votat "pentru" de 11 consilieri, în timp ce alţi 14 s-au abţinut. În ambele cazuri, printre consilierii care s-au abţinut de la a valida mandatele lui Marius Stan s-au aflat şi consilieri UNPR, motiv pentru care fostul primar şi-a criticat colegiide partid, făcând aluzie la Roman Apostol Picu (UNPR): "Celor pe care i-am avut alături, cât am fost primar, le mulţumesc din suflet. Nu pot să nu fiu maliţios şi să nu le mulţumesc, cu ghilimelele de rigoare, şi celor care s-au făcut că sunt alături de mine, cărora, fără servici la un moment dat, Stan le-a întins o mână şi pentru ciolan cu fasole la cantina socială, l-au trădat, dar... soarta trădătorilor e la coada istoriei... le doresc succes tuturor şi mai ales primarului şi sper să mă invite la inaugurarea proiectelor pe care le las în derulare, de la unda verde, la tiketing, la străzile Tecuci, Anghel Saligny, noul sediu al primăriei, sau cartierul de locuinţe sociale", anunţă monitoruldegalati.ro.
Un fost primar a ajuns rău de tot: Nu a fost validat pentru poziţia de consilier
București
4°C
Articole Similare

7.567
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
7.567

3.777
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
3.777

151
Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să nu-l sacrifice pe Ilie Bolojan
151

2.151
Vasile Dîncu: Ministerul Justiției e ca strâmtoarea Ormuz
2.151

2.392
SURSE - Test de rezistență pentru Bolojan: Consultări AUR - PACE pentru o moțiune de cenzură pe 15 aprilie
2.392

146
Deputatul Andrei Gușă (AUR): Scoaterea Gold FM și Realitatea Plus din emisie creează un precedent periculos și ne aruncă într-o dictatură hidoasă!
146

151
Senatorul Sava: Decizia Curţii de Apel privind Realitatea a restaurat democraţia
151

150
Deputat: Băncile au furat de la oameni cu ROBOR-ul
150

342
Ministrul Economiei anunță că imobilul ocupat de 18 ani fără ca statul să încaseze chirie, descoperit de Miruță, a reintrat în patrimonial statului
342

3.636
Ministrul Apărării face afirmații fără menajamente: pe cine nu ar vota niciodată și ce spune despre Parlament
3.636

10.290
Ilie Bolojan, surprins în Vinerea Mare la Oradea: Cu cine a ieșit premierul la masă
10.290

2.767
Oana Țoiu dezvăluie ce a discutat cu Marco Rubio: Anunță un acord între România și SUA
2.767

2.112
Summit-ul B9 se organizează la București: Donald Trump va fi marele absent. În schimb, foarte mulți lideri europeni vor participa
2.112
















Comentează