Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în arest de la întoarcerea sa din exil la începutul lui octombrie şi intrat în greva foamei de mai multe săptămâni, se află în stare critică şi nu primeşte îngrijirile adecvate, a afirmat un grup de medici miercuri seara, notează AFP.
"Starea actuală de sănătate a pacientului este considerată critică", a indicat într-un comunicat grupul de medici constituit de avocatul poporului din Georgia, adăugând că spitalul penitenciar unde este tratat fostul preşedinte nu poate răspunde nevoilor lui medicale, informează Agerpres.
Medicii au cerut transferul imediat al lui Mihail Saakaşvili la o unitate de terapie intensivă dintr-un spital civil mai bine echipat.
Săptămâna trecută, Mihail Saakaşvili, care refuză să mănânce de aproape 50 de zile în semn de protest faţă de încarcerarea sa la 1 octombrie, la scurt timp după ce s-a întors din exil în Ucraina, a fost transferat la un spital penitenciar din cauza deteriorării stării sale de sănătate.
Dar, în pofida avertismentelor medicilor care au considerat că viaţa lui este în pericol, guvernul georgian a refuzat până în prezent transferul lui de la spitalul-închisoare în care se află într-o unitate civilă.
Marţi, ministrul georgian al justiţiei, Rati Bregadze, a afirmat că unitatea în care se află acum Mihail Saakaşvili "dispune de toate echipamentele necesare pentru a monitoriza starea de sănătate a deţinutului".
"Niciun moment Saakaşvili nu a fost privat de asistenţa medicală de care avea nevoie", a declarat el.
Fostul lider în vârstă de 53 de ani a spus că a fost maltratat de gardienii săi în închisoare şi a afirmat că se teme pentru viaţa lui.
Organizaţii pentru drepturile omului au condamnat tratamentul rezervat lui Mihail Saakaşvili, considerând că este o răzbunare motivată politic.
Mai mulţi parlamentari din opoziţie au intrat, de asemenea, în greva foamei, cerând tratament medical adecvat pentru Mihail Saakaşvili, exigenţă formulată şi de Statele Unite şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Mihail Saakaşvili, care a fost preşedinte al Georgiei timp de nouă ani, până în 2013, a fost arestat la 1 octombrie, la revenirea în ţara sa natală pentru o manifestaţie a opoziţiei cu o zi înainte de alegerile municipale. El este pasibil de şase ani de închisoare pentru abuz în funcţie, în baza verdictului dat la finalul unui proces care a avut loc în absenţa lui în 2018 şi pe care el îl denunţă ca fiind unul politic.
Un fost președinte a ajuns în stare critică: este în greva foamei de mai bine de 50 de zile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.192
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
1.192

39
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
39

47
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
47

71
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
71

4.649
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
4.649

1.908
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
1.908

75
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
75

3.426
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.426

4.135
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.135

26
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
26

3.652
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.652

3.078
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
3.078

142
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
142
















Comentează