Justiţia indiană a condamnat luni la închisoare pe viaţă un fost parlamentar al partidului Congresului, la putere la acea vreme, pentru rolul său în revoltele anti-sikh ce au făcut aproape 3.000 de morţi în 1984, relatează France Presse preluată de Agerpres.
Valul de violenţe, concentrate în principal în capitala New Delhi, a izbucnit în orele de după asasinarea prim-ministrului Indira Gandhi, ucisă la 31 octombrie 1984 în reşedinţa sa de două gărzi de corp sikh.
Masacrul a durat trei zile, între 1 şi 3 noiembrie. Mulţi sikh au fost vânaţi, violaţi, ucişi. Magazinele şi casele le-au fost incendiate.
Înalta Curte din New Delhi l-a condamnat pe Sajjan Kumar, în vârstă de 73 de ani, ales al Congresului în acel moment, pentru incitarea mulţimilor de a comite masacre. El fusese achitat în primă instanţă în 2013.
"Este important să asigurăm victimele că, în ciuda obstacolelor, adevărul va prevala", a declarat Curtea citată de televiziunea NDTV. "Valul de şoc al acestor atrocităţi este încă simţit", au adăugat judecătorii.
Instanţa i-a dat termen până la sfârşitul lunii lui Sajjan Kumar să se prezinte în faţa autorităţilor pentru a fi încarcerat. Criticii Congresului acuză partidul, în prezent în opoziţie, că a închis ochii asupra implicării mai multor responsabili ai săi în revoltele din 1984.
Luna trecută, un bărbat a fost condamnat la moarte în acest caz.
Recunoscută îndeosebi după barba lungă şi turbanul purtat de bărbaţi, minoritatea sikh reprezintă 1,7% din populaţia indiană sau aproximativ 20 de milioane de persoane, potrivit ultimului recensământ din 2011.
Un fost parlamentar indian a fost condamnat la închisoare pe viață pentru rolul său în revoltele anti-sikh din 1984
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
16

592
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
592

24
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
24

46
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
46

44
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
44

38
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
38

26
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
26

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

24
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
24

22
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
22

2.969
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.969

4.107
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.107

297
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
297
















Comentează