O navă de război americană s-a apropiat joi de o insulă artificială construită de Beijing în Marea Chinei de Sud, acţiunea având loc în cadrul unei misiuni de patrulare menite să afirme "libertatea de navigaţie", a indicat un oficial american sub acoperirea anonimatului, transmite AFP preluat de agerpres.
Distrugătorul USS John S. McCain s-a apropiat la şase mile marine de reciful Mischief - reciful Meiji în chineză - care face parte din arhipelagul Spratley.
Responsabilul american a precizat, pentru AFP, că o fregată chineză a transmis de cel puţin zece ori navei SUA, prin radiocomunicaţii, avertizări.
"Ei ne-au contactat pentru a ne spune: 'vă rugăm, întoarceţi-vă, sunteţi în apele noastre', a relatat acesta. "Le-am răspuns că suntem o navă a Statelor Unite şi că efectuăm operaţiuni de rutină în apele internaţionale", a continuat oficialul american.
Potrivit acestuia, interacţiunile au fost în totalitate "sigure şi profesioniste" în cursul celor şase ore cât a durat respectiva misiune.
China revendică aproape în întregime Marea Chinei de Sud, teritoriu râvnit de asemenea de mai multe ţări asiatice, precum Taiwan, Filipine, Brunei, Malaezia şi Vietnam.
Această operaţiune de libertate a navigaţiei - FONOP în termeni militari - este cea de-a treia efectuată de Statele Unite de la preluarea mandatului de către preşedintele republican Donald Trump, pe 20 ianuarie.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Chris Logan, a refuzat joi orice comentariu privind acţiunea USS John S. McCain.
Dar "noi continuăm să efectuăm regulat FONOP, aşa cum am făcut-o într-o manieră obişnuită în trecut şi aşa cum vom continua să o facem şi pe viitor", a indicat el.
"Toate operaţiunile sunt realizate în respectul dreptului internaţional şi demonstrează că Statele Unite vor zbura, vor naviga şi vor opera pretutindeni acolo unde dreptul internaţional permite", a afirmat acesta.
În replică, ministerul chinez de Externe, citat de agenţia Reuters, consideră că distrugătorul american a încălcat joi legislaţia chineză şi internaţională şi a afectat grav suveranitatea şi securitatea Beijingului.
"Acţiunile distrugătorului SUA au încălcat legile Chinei şi cele internaţionale şi totodată au afectat grav suveranitatea şi securitatea Chinei", a precizat ministerul, joi seara, într-o declaraţie pe site-ul său.
"China este foarte nemulţumită de acest lucru şi va ridica problema în discuţiile cu partea americană", adaugă comunicatul Beijingului.
Un distrugător american s-a apropiat de o insulă artificială din Marea Chinei de Sud, provocând nemulţumirea Beijingului
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

12
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
12

12
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
12

562
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
562

30
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
30

1.654
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
1.654

59
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
59

3.476
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.476

3.063
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.063

195
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
195

71
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
71

74
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
74

81
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
81

5.723
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.723
















Comentează