Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi trei au fost rănite într-un cutremur de mică adâncime, joi dimineaţă, în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, au anunţat media oficiale, notează AFP.
Guvernul local a confirmat decesele, fără a preciza unde sunt localizate sau a furniza mai multe detalii, a afirmat China Global Television Network (CGTN), informează Agerpres.
Institutul american pentru studii geologice (USGS) a măsurat acest cutremur cu magnitudinea 5,4, dar Centrul seismologic din China l-a plasat la magnitudinea 6,0.
Cele două organisme au situat epicentrul la o adâncime mică de zece kilometri, la aproximativ 120 km sud-vest de megalopolisul tentacular Chongqing, a cărei zonă metropolitană are o populaţie de aproximativ 30 de milioane de locuitori.
Mişcarea telurică a determinat autorităţile să declanşeze al doilea nivel de urgenţă pentru salvatorii din regiunea Sichuan, potrivit media oficiale.
Oraşul Luzhou a trimis serviciile de urgenţă la faţa locului, a anunţat agenţia de presă Xinhua, fără a oferi mai multe detalii.
"Este posibil ca daunele să fie importante şi catastrofa să fie pe arie extinsă", a estimat USGS într-o evaluare preliminară.
În 2008, provincia Sichuan a fost lovită de un cutremur violent cu magnitudinea de 7,9, în care au murit sau au dispărut 87.000 de persoane.
Un cutremur care s-a resimțit puternic a avut loc în China
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

46
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
46

1.767
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
1.767

19
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
19

6.914
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.914

146
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
146

5.365
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.365

105
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
105

3.433
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.433

67
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
67

123
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
123

10.138
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.138

78
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
78

117
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
117
















Comentează