Un consorţiu Irak-Emiratele Arabe Unite (UAE) intenţionează să lanseze un cablu de date terestru şi submarin, care să lege UAE de Turcia via Irak, valoarea proiectului fiind de 700 milioane de dolari, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Statele vecine din Golf, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite încearcă fiecare să profite de cererea din regiune pentru conectivitate şi să devină hub-uri pentru infrastructura AI, inclusiv centre de date, pe fondul concurenţei mai ample economice şi geopolitice din regiune.
Proiectul Irak-UAE, numit WorldLink, este compus dintr-un cablu submarin de la Fujairah, în Emiratele Arabe Unite, către peninsula irakiană Faw, din Golf, care apoi se va extinde pe uscat spre Turcia, a declarat pentru Reuters Ali El Ekabi, şeful grupului irakian Tech 964, unul dintre cei trei membri ai consorţiului.
Proiectul va fi finanţat din surse private şi se va realiza în mai multe faze, în următorii cinci ani. Obiectivul lui este de a atenua aglomeraţia şi de a reduce timpii de tranzit comparativ cu căile tradiţionale care trec prin Canalul Suez, a explicat El Ekabi.
Reprezentanţii guvernelor din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.
În 7 februarie, Arabia Saudită şi Siria au anunţat că intenţionează să înfiinţeze o reţea de fibră optică, SilkLink, un proiect de aproximativ un miliard de dolari, pentru a reabilita infrastructura Siriei şi a o poziţiona ca rută de date între Asia şi Europa.
Pe lângă Besides Tech 964, din consorţiul WorldLink fac parte DIL Technologies şi Breeze Investments, a anunţat Ali El Ekabi, fiul miliardarului irakian Namir El Ekabi.
Irak, care se poziţionează ca un coridor stabil de tranzit după decenii de conflicte, a lansat un plan de dezvoltare în valoare de 17 miliarde de dolari în 2023, pentru a conecta Faw de Turcia.




























Comentează