Un congresman american membru al Partidului Republican, Steve King, a fost acuzat de rasism după afirmaţii în care a apărat supremaţia albă, fiind criticat inclusiv de colegi din propria sa formaţiune politică, unii dintre ei cerându-i să demisioneze, transmite AFP preluată de Agerpres.
Reprezentant al statului Iowa în Camera Reprezentanţilor, el a făcut respectivele afirmaţii într-un interviu acordat publicaţiei New York Times. ''Naţionalist alb, supremaţie albă, civilizaţie occidentală. De când acest limbaj a devenit ofensator ?'', s-a întrebat el.
Urmare acestui interviu, liderul minorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a anunţat luni că Steve King, un susţinător înfocat al preşedintelui Donald Trump, nu va mai participa la activitatea niciunei comisii din camera inferioară a Congresului american.
''Remarcile lui Steve nu sunt demne de un partid al lui Lincoln şi nici de Statele Unite'', a indicat Kevin McCarthy.
La rândul său, senatorul republican Mitt Romney i-a cerut lui Steve King să-şi dea demisia, în timp ce Mitch McConnell, liderul majorităţii din Senat, a spus că acesta din urmă ''este nedemn'' de postul pe care-l ocupă.
Întrebat despre acest incident, preşedintele Donald Trump a răspuns în faţa presei că ''n-a prea urmărit'' polemica.
Steve King este însă binecunoscut pentru derapajele sale verbale. Anul trecut, el a spus că SUA ''nu îşi pot restaura civilizaţia cu copiii altora''
Un congresman republican acuzat de rasism, sancţionat de propriul său partid
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

43
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
43

8
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
8

443
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
443

814
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
814

740
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
740

234
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
234

426
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
426

387
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
387

3.172
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.172

1.478
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.478

1.591
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.591

2.793
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.793

656
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
656
















Comentează