Un bărbat fără permis şi aflat sub influenţa alcoolului a fost urmărit de poliţişti miercuri, în trafic, aproape patru kilometri, pe DN 2 - E 85, după ce a refuzat să oprească la semnalul unui echipaj de la Serviciul Rutier, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea potrivit Agerpres.
"Miercuri, în jurul orei 12,40, un echipaj al Serviciului Rutier a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DN2 - E85, pe direcţia Buzău- Focşani, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, pe o distanţă de aproximativ patru kilometri", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.
Potrivit poliţiei, pe durata deplasării, conducătorul autoturismului a efectuat manevre riscante şi chiar a intrat în coliziune cu o altă maşină, fără a fi înregistrate însă victime.
Şoferul a oprit abia după ce a ajuns în dreptul unei coloane de autovehicule oprite la semafor, iar poliţiştii au constatat că se afla sub influenţa alcoolului şi nu deţinea permis pentru nicio categorie de vehicule.
"Ajungând în dreptul unei coloane de autovehicule oprită la culoarea roşie a semaforului, autoturismul fost interceptat de către poliţişti. Întrucât cel în cauză, un bărbat de 39 de ani din comuna Coteşti, emana halenă alcoolică, poliţiştii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit şi faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a precizat Paula Enache.
Bărbatul a fost condus la spital, unde au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Un bărbat fără permis şi sub influenţa alcoolului, urmărit de poliţişti în trafic, pe E85
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

179
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
179

1.005
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.005

909
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
909

542
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
542

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

31
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
31

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

23
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
23

3.265
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.265

5.712
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.712
















Comentează