Un bărbat în vârstă de 51 ani, din localitatea Borca, a încercat să se sinucidă şi s-a împuşcat în cap cu un asomator, potrivit Agerpres.
Familia acestuia a sunat la 112 iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ care a constatat că bărbatul este în comă.
"Victima avea o plagă frontală împuşcată cu asomator, era în comă profundă, cu hemiplegie şi etilism acut. A fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată unui echipaj cu medic fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ de unde a fost efectuat transferul interclinic la Iaşi cu un echipaj cu medic", au declarat, joi, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs tragedia.
Un bărbat din Borca s-a împuşcat în cap cu un asomator; a fost transferat în comă la Iaşi
Articole Similare

658
Este anchetă mare după ce zeci de cadavre de bizoni și căprioare au fost găsite pe câmp: Acuzații de ucidere intenționată
658

28
Squatter crisis - Ce este ocuparea abuzivă de imobile și impactul fenomenului global
28

1.386
VIDEO Imagini spectaculoase de pe unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România: Cristian Pistol (CNAIR) vine cu ultimele date
1.386

35
Daniel Băluță, președinte PSD București: Salut decizia conducerii STB de a reduce cheltuielile
35

1.899
Bogdan Mateescu, fost președinte al CSM, explică de ce e nevoie de pensii speciale: „Nu ai voie să faci nimic!”
1.899

74
A fost găsit cel mai eficient mod de încălzire pentru locuințe: Reduce drastic costurile și oferă un confort sporit
74

24
Rectorul TUIASI: "Transformările economice explică angajabilitatea scăzută în unele domenii"
24

2.965
Cum se rezolva rapid scandalul pensiilor magistraților - Judecătorul Mateescu: Putea fi reglat în 5 minute!
2.965

1.571
VIDEO Acțiune spectaculoasă în trafic: A fost prins tânărul din Sibiu a furat o mașină de Revelion și s-a plimbat cu ea două luni
1.571

3.387
Preot din Cluj cu "lanț" la picior, nu la gât: Fosta sa amantă susține că a bătut-o: "Mi s-a arătat că sunt pomenită la morți"
3.387

238
FOTO Incendiu puternic într-o comună din Neamț: doi vârstnici, scoşi din locuinţa în flăcări, până la sosirea pompierilor, de doi luptători de la SAS, aflaţi în zonă la altă misiune
238

5.085
VIDEO Ministrul Mediului a identificat o problemă gravă: Iazurile piscicole sunt folosite ca pretext pentru alte activități
5.085

1.610
Fraudă cu ajutoarele de încălzire - Polițiștii și procurorii au descins la o primărie din Bistrița
1.610

















Comentează