Un bărbat depistat conducând sub influenţa alcoolului a fost reţinut pentru dare de mită, după ce i-a oferit 800 de euro poliţistului care îl oprise, informează Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), conform Agerpres.
Ofiţerii DGA au fost sesizaţi chiar de către agentul de poliţie căruia i-au fost oferiţi banii.
"În fapt, în noaptea de 26 / 27 decembrie 2022, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul a oprit în trafic un conducător auto, pe care l-a testat cu aparatul etilotest din dotare, reieşind o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, şoferul i-a oferit poliţistului suma de 800 de euro pentru a nu-i întocmi dosar de cercetare penală, demers refuzat de acesta din urmă", se precizează într-un comunicat transmis miercuri de DGA.
Conform aceleiaşi surse, poliţistul a înregistrat aceste momente cu ajutorul aparatului Body Cam din dotare.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un bărbat depistat sub influenţa alcoolului a fost reţinut pentru dare de mită, după ce i-a oferit 800 de euro poliţistului care îl oprise
București
4°C
Articole Similare

1.167
VIDEO Zonele din România unde ninge abundent, chiar înainte de Paște/ CNAIR, anunț important despre Valea Prahovei în Vinerea Mare
1.167

54
VIDEO În Joia Mare, când a împlinit 20 de ani de la întronizarea ca Episcop al Giurgiului, PS Ambrozie a spălat picioarele călugărilor de la Mănăstirea Comana
54

1.827
Destin rescris în 30 de zile: aceste 4 zodii care vor trăi un adevărat miracol până la finalul lunii aprilie
1.827

2.055
FOTO Răsturnare de situație! Polițista de frontieră surprinsă în propagandă electorală pentru AUR revine în sistem: 'Nu știe ce altceva să facă'
2.055

605
Horoscopul zilei de 11 aprilie 2026. Gemenii sunt dornici de socializare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
605

655
VIDEO Scene șocante într-un local din Botoșani: un bărbat a intrat cu toporul și a amenințat o persoană
655

1.436
Serviciile secrete trec pe electric - Ministrul Transporturilor a semnat trei contracte de finanţare
1.436

27
Zăpada mieilor - drumarii fac apel ca în minivacanță să se circule cu prudență
27

1.935
Copil britanic blocat în România după o regulă nouă post-Brexit: nu există în evidențele Marii Britanii, deși a trăit toată viața acolo
1.935

1.570
Fost şef al ISCIR și-a recunoscut vinovăţia în fața DNA. Ce acuzații i-au adus procurorii
1.570

1.351
Sindicatul Europol trage la "xerox" Poliţia Română. Cheltuiala, considerată ”o sfidare” / IGPR demontează punct cu punct acuzațiile: Informațiile din această postare sunt false!
1.351

1.841
Medici și asistente, acuzați că „fabricau” internări pentru bani: anchetă explozivă la SJU Bacău
1.841

3.695
Fost manager de spital, trimis în judecată de DNA: Și-a pus ani în plus la vechime
3.695
















Comentează