Un bărbat în vârstă de 62 ani, din localitatea Bârgăuani, se află internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ, după ce a fost atacat de doi câini din rasa Metis Amstaff, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, agentul Robert Costan, a declarat, marţi, că victima se afla pe drumul judeţean din localitate, moment în care cei doi câini au ieşit dintr-un ţarc amplasat în curtea unui bărbat şi l-au atacat.
"Cei doi câini fuseseră achiziţionaţi de către un tânăr de 30 de ani, din Bârgăuani, şi transportaţi la domiciliul tatălui său de 57 de ani, unde au fost lăsaţi în grija acestuia. Având în vedere potenţialul agresiv al celor două exemplare canine şi în vederea prevenirii unor alte atacuri asupra altor persoane, proprietarii au solicitat eutanasierea acestora de către personal autorizat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Potrivit sursei citate, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost atacat de doi câini din rasa Metis Amstaff
București
10°C
Articole Similare

313
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
313

1.380
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.380

9.010
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.010

2.259
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.259

1.422
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.422

1.629
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.629

3.717
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.717

2.656
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.656

4.949
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.949

108
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
108

2.550
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.550

3.147
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.147

83
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
83
















Comentează