Un autocar al companiei româneşti Eurolines, fără pasageri la bord, a provocat duminică dimineaţă pagube semnificative în oraşul francez Grenoble, după ce a lovit mai multe autoturisme staţionate, iar apoi a izbit faţada unui imobil şi a pătruns într-un salon de cosmetică, scrie presa franceză.
Poliţia locală crede că autocarul a fost furat şi persoana aflată la volan a pierdut controlul vehiculului.
Din fericire, pe trotuarul din faţa imobilului nu se afla niciun trecător, astfel că nu s-au înregistrat răniţi. Autocarul a fost serios avariat, iar cel aflat la volan a fugit de la locul faptei. Autorităţile franceze au deschis o anchetă, informează Agerpres.
Un autocar românesc furat a lovit mai multe maşini în Franţa
București
9°C
Articole Similare

266
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
266

1.087
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.087

953
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
953

581
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
581

40
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
40

36
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
36

25
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
25

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.296
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.296

5.766
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.766
















Comentează