Un artist turc face senzaţie pe reţelele de socializare prin juxtapunerea unor imagini contrastante - o fetiţă deghizată în Wonder Woman alături de un copil acoperit cu sânge, un iaht nou-nouţ şi o barcă de migranţi, fotografii din ţări devastate de război alături de imagini care simbolizează luxul şi confortul din Occident, informează AFP potrivit Agerpres.
Cu peste o jumătate de milion de admiratori (followers) pe Instagram şi alte câteva mii de persoane care îi urmăresc conturile de Facebook şi de Twitter, Ugur Gallenkus generează reacţii puternice în spaţiul online.
Alte montaje fotografice ale acestui artist de 29 de ani plasează faţă în faţă, de exemplu, un pahar de cafea de la Starbucks şi oameni care suferă din cauza secetei. Sau un tată care îşi îmbăiază copiii în rămăşiţele unei săli de baie distruse în urma războiului şi, de cealaltă parte a imaginii, o cadă de lux instalată sub un candelabru într-o sală de baie impecabilă.
Ugur Gallenkus, stabilit la Istanbul, spune că doreşte să provoace cu lucrările sale o conştientizare a oamenilor în legătură cu lucrurile care se întâmplă pe Terra şi să atragă atenţia asupra acestor "lumi paralele".
"Aş vrea să spun lumii că în ţările în curs de dezvoltare oamenii trăiesc marcaţi de război, foamete şi durere. Dacă vrem să trăim în pace şi armonie, trebuie să cunoaştem şi vieţile unora, şi vieţile celorlalţi", a declarat el pentru AFP.
Proiectul lui a demarat în 2016, ca reacţie la fotografia ce arăta trupul fără viaţă a lui Aylan Kurdi, micul sirian de trei ani al cărui cadavru a fost găsit eşuat pe o plajă din Turcia şi devenit tragicul simbol al crizei migratorii din 2015.
"Într-o dimineaţă, privind buletinul de ştiri, am văzut teama şi disperarea din ochii familiilor de migranţi care încercau să traverseze marea în căutarea unei vieţi mai bune. Acea ştire m-a şocat şi am vrut să povestesc situaţia lor lumii întregi", a declarat artistul turc.
"Dincolo de cuvinte"
Ugur Gallenkus evocă în creaţiile sale subiecte care afectează lumea întreagă: război, foamete, violenţe comise asupra femeilor, inegalităţi, modificări climatice.
"Însă războiul şi instabilitatea din Irak, Siria şi Afganistan reprezintă o parte importantă a muncii mele", a precizat el.
"Nu fac decât să interpretez imagini într-o manieră diferită. Încerc să găsesc valoare şi sens pentru fotografii pe care le văd la buletinele de ştiri, apoi le adaug mesajul pe care vreau ca ele să îl transmită".
Mii de persoane au reacţionat pe reţelele de socializare, exprimându-şi furia, tristeţea sau şocul, după ce au vizionat imaginile sale.
"Arta este puternică, pentru că poate să exprime ceea ce se află dincolo de cuvinte", a comentat Subra, o utilizatoare a reţelei de socializare Facebook, sub una dintre imaginile publicate de Ugur Gallenkus.
"Eu vin din Siria. De fiecare dată când văd imaginile dumneavoastră cu distrugerea ţării mele, comparate cu viaţa confortabilă din Occident, plâng. Am avut şi noi aceeaşi viaţă în trecut, însă războiul ne-a luat totul", a relatat un alt utilizator, Haroun.
Ugur Gallenkus spune că a primit mesaje de sprijin de peste tot din lume. Ferm în convingerile sale, artistul turc doreşte să îşi continue munca pentru a face din lume "un loc frumos şi fericit pentru toţi".
Un artist turc face senzaţie pe internet prin suprapunerea unor imagini care simbolizează sărăcia şi luxul
București
21°C
Articole Similare

10
Lupul care a atacat o femeie în Germania a fost eliberat în natură
10

8
Lucrări ale pictoriţei Frida Kahlo vor fi repatriate în Mexic în 2028 în urma unor controverse
8

816
Avertisment dur. Cetatea Sighișoara este în pericol. Ce s-ar putea întâmpla în orice moment
816

614
Fără lumina sfântă de la Ierusalim? Există acest risc, confirmă Patriarhia: există deja un plan „B
614

20
Cum a reușit un nevăzător să ajută alte persoane cu deficiențe de vedere să construiască Lego
20

50
Sfânta Lumină va fi adusă în România cu o cursă specială, a confirmat reprezentantul Patriarhiei la Ierusalim
50

16
UBB lansează primul program de masterat dual în logistică şi aprovizionare
16

13
Brașovul va interzice jocurile de noroc lângă școli și spitale
13

9
Spectacolul "Yen" de Anna Jordan - în premieră la TNB, pe 19 aprilie
9

12
Prezentatoarea Savannah Guthrie s-a întors la emisiunea Today, la peste două luni după dispariţia mamei sale. Nancy Guthrie este de negăsit din 1 februarie
12

22
Medicamente din plastic? Cercetătorii scoțieni au dezvoltat un tratament inovator pentru Parkinson
22

13
Noi premiere pentru piața de artă din România, în a doua parte a colecției Darius Vâlcov
13

13.080
Scandal uriaș în TVR: relație amoroasă transformată în dosare penale, acuzații de violență și hărțuire
13.080
















Comentează