Un avion militar american a aterizat joi la Moscova având la bord 150 de ventilatoare pentru respiraţie asistată donate de SUA pentru a fi folosite în spitalele ruse unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19, al doilea transport de acest fel în ultimele două săptămâni, relatează AFP potrivit Agerpres.
În total 200 de ventilatoare fabricate în SUA au fost oferite Rusiei. Aceste aparate, în valoare de circa 5,6 milioane de dolari, ''sunt o donaţie pentru poporul rus'' şi sunt ''de cea mai bună calitate pe plan mondial'', a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt a ambasadei SUA la Moscova, Rebecca Ross, în timp ce ambasadorul american John Sullivan a fost prezent la aeroport la sosirea avionului.
''Apreciem foarte mult ajutorul american'', a afirmat la rândul său ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, într-o declaraţie acordată televiziunii ruse.
Donaţia americană survine la două luni după ce şi Rusia a trimis ventilatoare în Statele Unite, gest atunci foarte mediatizat, dar care avea să devină stânjenitor pentru Moscova după ce acel tip de ventilator a provocat în spitale ruseşti incendii soldate cu victime. În final, ventilatoarele ruseşti nu au mai fost folosite în SUA şi fac obiectul unor verificări în ambele ţări.
Între timp, Rusia a ajuns a treia ţară din lume cea mai afectată de pandemia de COVID-19, după SUA şi Brazilia, având confirmate până joi 441.108 cazuri de infectare cu noul coronavirus. În schimb, numărul deceselor provocate de această boală în Rusia este mai mic faţă de cel din SUA sau din ţările vest-europene, tot până joi fiind înregistrate 5.384 de decese, conform datelor comunicate de autorităţile ruse, sinceritatea cifrelor oficiale fiind însă uneori pusă la îndoială.
Un al doilea transport de ventilatoare donate de SUA a sosit în Rusia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
5

216
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
216

141
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
141

350
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
350

361
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
361

2.502
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.502

1.362
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.362

1.510
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.510

2.592
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.592

631
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
631

1.349
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.349

1.436
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.436

1.554
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.554
















Comentează