Ultimul exemplar mascul de rinocer de Sumatra care trăieşte în Malaezia se confruntă cu probleme de sănătate şi nu are speranţe de supravieţuire, au confirmat marţi autorităţile din domeniul conservării faunei sălbatice din statul Sabah de pe insula Borneo, potrivit DPA.
Îngrijorările în ceea ce priveşte starea de sănătate a rinocerului s-au intensificat după ce apetitul şi agilitatea animalului au scăzut semnificativ din aprilie anul trecut, a relatat luni cotidianul local The Star.
Deşi nu se cunoaşte un diagnostic exact, este posibil ca rinocerul să sufere de afecţiuni ale rinichilor sau ale ficatului legate de vârsta sa înaintată, a declarat pentru DPA John Payne, directorul Borneo Rhino Alliance.
Vârsta rinocerului, botezat Tam, este estimată la cel puţin 35 de ani. Speranţa medie de viaţă în cazul unui rinocer de Sumatra este cuprinsă între 35 şi 40 de ani.
"Nu ne aşteptăm ca el să supravieţuiască prea mult timp. Limita este mai degrabă de ordinul zilelor decât al săptămânilor", a mai spus John Payne.
Eforturile pentru a spori populaţia de rinoceri din Borneo au fost, în cea mai mare parte, fără rezultat, în ciuda colaborărilor cu rezervaţii naturale din Indonezia şi folosirea unor proceduri precum fertilizarea in-vitro.
Speranţele potrivit cărora Tam s-au putea împerechea cu două femele rinocer au fost spulberate după ce s-a descoperit că una dintre acestea avea mai multe chisturi la nivelul uterului, iar cealaltă suferea de fibrom uterin. Cele două femele rinocer au fost, între timp, eutanasiate.
Rinocerul de Sumatra este considerat o specie în pericol critic de dispariţie din cauza braconajului - animalele fiind vânate pentru coarnele lor, folosite în medicina tradiţională - şi a ocupării ilegale a habitatelor esenţiale, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature.
Tam a fost găsit în 2008, în timp ce rătăcea într-o plantaţie de palmieri destinaţi extracţiei uleiului, situată în Sabah. A fost salvat de autorităţile din domeniul faunei sălbatice şi dus într-o rezervaţie.
În urma diminuării populaţiei, exemplarele rămase trăiesc atât de izolate, încât foarte rar se pot întâlni pentru a se reproduce
Ultimul rinocer de Sumatra din Malaezia 'nu are speranţe de supravieţuire'
București
8°C
Articole Similare

69
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
69

411
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
411

790
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
790

45
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
45

776
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
776

34
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
34

3.143
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.143

1.603
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.603

1.446
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.446

2.931
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.931

1.010
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.010

1.516
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.516

2.203
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.203
















Comentează