Forţele ucrainene sunt în ofensivă pe toată linia frontului, afirmă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
Ucrainenii dispun de armament sofisticat furnizat de Occident şi au început săptămâna această să recucerească teritorii ocupate de Rusia, informează Agerpres.
Zelenski le-a cerut soldaţilor ruşi să fugă pentru a scăpa cu viaţă şi a susţinut că ucrainenii contraatacă şi în est. "Confruntări militare active au loc acum pe toată linia frontului: în sud, în regiunea Harkov, în Donbas", a spus el în discursul de marţi noaptea.
La începutul războiului pe care l-a declanşat acum şase luni, Rusia a ocupat părţi mari din teritoriul Ucrainei, de-a lungul coastei Mării Negre, inclusiv la Herson, lângă peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014.
Ucraina consideră că recucerirea terenului este vitală pentru a opri expansiunea rusă înspre vest, care ar putea bloca în întregime accesul la Marea Neagră.
Kievul nu a dat prea multe detalii despre ofensivă, dar Regatul Unit, aliat al Ucrainei, a comunicat că unităţile ucrainene din sud au obligat forţele ruse să se retragă pe alocuri, defensiva rusă fiind relativ slabă.
Reuters nu a reuşit să obţină confirmarea independentă a avansului ucrainean, însă informaţii neverificate, fotografii şi filmări difuzate în mediile sociale par să indice că au fost recucerite mai multe sate şi au fost distruse obiective ruseşti din sudul Ucrainei.
Ministerul apărării de la Moscova susţine însă că militarii ruşi au respins contraofensiva ucraineană, iar apărarea antiaeriană a doborât zeci de rachete în apropiere de Herson.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat marţi că Rusia continuă să îşi aplice metodic planurile în Ucraina. "Toate obiectivele noastre vor fi atinse", a asigurat el.
La centrala atomică de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, urmează să ajungă inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA); aceştia au pornit deja din Kiev, cu misiunea de a evalua distrugerile produse de bombardamentele care au provocat îngrijorare privind un posibil dezastru nuclear.
Forţele ruse au ocupat centrala încă din martie, însă personalul care asigură exploatarea este în continuare ucrainean. Părţile în conflict se acuză reciproc de bombardamentele în zonă.
Zelenski a avertizat că situaţia din regiunea Zaporojie, în jurul oraşului Enerhodar, unde se află centrala, "rămâne extrem de periculoasă" şi că "riscul unui dezastru radioactiv din cauza acţiunilor ruse nu scade nici un ceas".
Ministerul rus al apărării a comunicat însă că nivelul radiaţiilor la centrală este normal, iar potrivit unui oficial numit de ruşi în Zaporojie, două din cele şase reactoare ale centralei erau miercuri în funcţiune.
Echipa AIEA, condusă de directorul agenţiei, Rafael Grossi, va verifica săptămâna aceasta condiţiile reale.
La plecarea de la Kiev, Grossi a declarat: "Ne mişcăm în sfârşit, după şase luni de eforturi intense". El a precizat că misiunea ar trebui să dureze câteva zile şi că "avem o sarcină foarte importantă de îndeplinit acolo - să evaluăm situaţiile reale de acolo, să ajutăm cât putem la stabilizarea situaţiei".
Evgheni Baliţki, şeful administraţiei impuse de Rusia, a declarat însă agenţiei Interfax că AIEA "trebuie să observe activitatea centralei într-o singură zi".
Marţi, Ucraina a acuzat Rusia de bombardarea traseului pe care trebuie să îl urmeze inspectorii AIEA, pentru a-i obliga să treacă prin Crimeea ocupată. Moscova nu a reacţionat imediat.
Miercuri, armata ucraineană a informat că forţele ruse folosesc tancuri, rachete şi artilerie de-a lungul liniei de contact din zonă.
Ultimele detalii de pe frontul din Ucraina: armele occidentale fac prăpăd. Ucrainenii avansează pe tot frontul
București
9°C
Articole Similare

30
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
30

22
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
22

845
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
845

393
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
393

35
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
35

1.157
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.157

1.928
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.928

1.149
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.149

310
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
310

514
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
514

422
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
422

4.447
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.447

1.627
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.627
















Comentează