UEFA doreşte organizarea unui turneu Final Four în Liga Campionilor la fotbal, începând din sezonul 2024-2025, prin care să fie stabilită noua campioană europeană, informează cotidianul The Times, citat de Agerpres.
Conform publicaţiei britanice, cele patru echipe participante la turneul respectiv ar urma să se înfrunte în semifinale cu partide unice, organizate în acelaşi loc în care va avea loc şi finala.
Prin această iniţiativă, care urmează să fie supusă aprobării părţilor interesate, forul european vrea să dea un nou impuls principalei competiţii continentale intercluburi.
UEFA a experimentat un format asemănător cu ocazia ediţiei 2019-2020 a Ligii Campionilor, a cărei câştigătoare a fost stabilită în urma unui turneu final desfăşurat la Lisabona, din cauza pandemiei de coronavirus.
Turneul Final Four, dacă va fi aprobat, nu va fi, însă, singura noutate implementată în Liga Campionilor începând din sezonul 2024-2025, precizează El Mundo Deportivo. UEFA a prevăzut deja schimbări importante în competiţia sa fanion, începând cu ediţia respectivă.
Printre cele mai importante modificări, anunţate deja, se numără renunţarea la actualul format cu grupe şi implementarea unui nou format tip campionat, cu toate cluburile figurând într-un singur clasament. Toate echipele urmează să se înfrunte între ele, cu o fază iniţială de 10 etape, la capătul căreia primele clasate se vor califica direct în optimile de finală, în timp ce formaţiile de pe locurile 9-24 vor participa la un play-off pentru accederea în optimi.
UEFA doreşte organizarea unui turneu Final Four în Liga Campionilor la fotbal, prin care să fie stabilită noua campioană europeană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

17
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
17

21
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
21

13
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
13

16
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
16

24
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
24

41
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
41

30
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
30

50
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
50

38
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
38

52
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
52

87
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
87

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

57
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
57
















Comentează