Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, s-a întâlnit sâmbătă la Teheran cu ministrul de externe iranian, Hossein Amirabdollahian, transmit agenţia oficială de presă IRNA şi televiziunea de stat din Iran, preluate de AFP şi Reuters.
Tratativele sunt considerate cruciale pentru restabilirea acordului nuclear încheiat în 2015 între Iran şi puterile internaţionale şi blocat în 2018, prin decizia preşedintelui de atunci a Statelor Unite, Donald Trump, de a retrage partea americană din înţelegere şi de a reintroduce sancţiunile împotriva regimului de le Teheran.
Dialogul cu Iranul, reluat la Viena în aprilie 2021 de SUA, Rusia, China, Regatul Unit, Franţa şi Germania a ajuns în martie anul acesta într-un punct mort, situaţie pentru care americanii şi iranienii s-au acuzat reciproc.
În prezent, Iranul nu mai respectă restricţiile privind programul său nuclear pe care le acceptase conform pactului cunoscut sub acronimul JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action - Planul de Acţiune Comun şi Cuprinzător), în schimbul suspendării sancţiunilor.
Prin ministerul de externe de la Paris, Franţa a cerut vineri Iranului să profite de vizita lui Borrell, care va dura mai puţin de o zi, pentru a relua acordul "cât timp se mai poate".
La rândul său emisarul special al SUA pentru Iran, Robert Malley, le-a mulţumit printr-un mesaj pe Twitter înaltului reprezentant al UE pentru politica externă şi negociatorului european Enrique Mora pentru dosarul nuclear iranian, ale căror eforturi au loc "în continuă coordonare strânsă cu Statele
UE încercă să revigoreze acordul nuclear - Josep Borrell s-a întâlnit la Teheran cu ministrul de externe iranian
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

2.085
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
2.085

242
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
242

1.763
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.763

2.902
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.902

3.066
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.066

3.781
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.781

3.032
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.032

1.506
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.506

5.852
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.852

2.365
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.365

3.529
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.529

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.319
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.319
















Comentează