UE avertizează că ar putea urma reduceri ale consumului de combustibili dacă războiul din Iran continuă (Reuters)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-04-2026 15:19

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: NASIR KACHROO / Shutterstock Editorial / Profimedia

Uniunea Europeană a avertizat miercuri statele membre că pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare prelungit în cazul în care conflictul din Iran continuă, ceea ce ar forţa reduceri ale consumului de combustibili, au declarat pentru Reuters diplomaţi din blocul comunitar, potrivit Agerpres.

Livrările globale de energie sunt grav afectate de închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz, în mod obişnuit o rută de tranzit pentru 20% din gazele naturale lichefiate şi petrolul mondial. Europa nu s-a confruntat încă cu un deficit de aprovizionare, dar suferă de pe urma majorării preţurilor la ţiţei şi gaze, iar aeroporturile au avertizat că în câteva săptămâni s-ar putea confrunta cu un deficit de kerosen.

Într-o întâlnire cu uşile închise la care au participat ambasadorii statelor membre UE, Comisia Europeană a informat că ia în considerare două scenarii principale, susţin diplomaţii.

Un purtător de cuvânt al Executivului comunitar nu a dorit să comenteze informaţia.

În scenariul în care se încheie un armistiţiu între SUA şi Iran, iar Strâmtoarea Ormuz nu mai este blocată, fluxurile de ţiţei şi gaze se redresează în câteva luni iar va continua până în 2030, din cauza pagubelor înregistrate la infrastructura din Qatar, a apreciat Comisia Europeană.

Dar dacă tensiunile continuă, pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare prelungit şi creşteri extreme ale preţurilor, efectele fiind resimţite în lanţurile de aprovizionare din industrie. Continuarea perturbării aprovizionării cu petrol ar putea determina o reducere a utilizării de combustibili, avertizează Executivul comunitar.

În acest scenariu, Europa ar putea să se confrunte cu dificultăţi în umplerea depozitelor de gaze înaintea iernii. De asemenea, pe plan local este posibil un deficit de kerosen, susţin diplomaţii.

Comisia Europeană analizează un plan menit să atenueze evoluţiile de pe pieţele energetice. Conform informaţiilor Reuters, sunt prevăzute reduceri al taxelor la electricitate şi implementarea mai rapidă a tehnologiilor verzi, pentru a reduce dependenţa Europei de combustibilii fosili şi pentru a proteja bloc de viitoare şocuri ale preţurilor la ţiţei şi gaze.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură19°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri