Un post rus de televiziune a oprit abrupt difuzarea sitcom-ului care a lansat cariera politică a preşedintelui ucrainean, după ce telespectatorii au observat că o scenă care conţinea o glumă obscenă despre Vladimir Putin a fost scoasă din primul episod, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Canalul TNT, care face parte din divizia de media a Gazprom, a provocat mirare când a anunţat că va difuza "Slujitorul poporului", al cărui star Volodimir Zelenski - care joacă rolul unui profesor ce devine preşedinte - a câştigat preşedinţia ţării sale în viaţa reală în acest an.
TNT a început să difuzeze serialul miercuri, dar serviciul în limba rusă al BBC a observat că a fost înlăturat un joc de cuvinte despre Putin şi o marcă elveţiană de ceasuri scumpe, Hublot, care suna ca o obscenitate în limba rusă.
Canalul programase în continuare serialul de comedie joi şi vineri, dar acele episoade au fost între timp înlocuite, a relatat cotidianul economic Vedomosti. Potrivit programului TNT, la acele ore ar urma să fie difuzate un serial despre un spital şi o comedie rusească.
TNT nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta presupusa cenzură asupra sitcom-ului. Pe de altă parte, a negat că plănuia să difuzeze serialul în continuare şi a precizat că intenţiona să difuzeze doar primele câteva episoade, în cadrul unei strategii de marketing pentru o platformă cu plată unde, susţine TNT, serialul va fi în continuare disponibil.
"A fost o strategiei de marketing", a declarat presei directorul general al Gazprom pentru media, Dmitri Cernişenko.
Putin şi Zelenski s-au întâlnit pentru prima dată în această săptămână la summitul în format Normandia de la Paris menit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, unde separatiştii susţinuţi de Rusia sunt angrenaţi de mai mulţi ani într-un conflict cu forţele guvernamentale
Ucraina - Un post de televiziune retrage serialul în care joacă președintele Zelenski
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

106
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
106

745
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
745

1.327
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
1.327

2.233
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
2.233

10.639
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
10.639

190
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
190

1.404
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.404

1.242
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.242

1.223
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.223

78
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
78

1.996
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.996

919
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
919

2.093
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
2.093
















Comentează