Situaţia se schimbă de la o oră la alta la Debalţevo, nod de comunicaţii strategic în estul Ucrainei, unde ostilităţile au continuat şi marţi, în pofida armistiţiului intrat în vigoare la 15 februarie. Gara feroviară din această localitate a trecut deja parţial sub controlul insurgenţilor proruşi, iar lupte se dau în acest moment în centrul oraşului, practic, pentru fiecare stradă, a declarat şeful filialei Ministerului ucrainean de Interne pentru Doneţk, Ilia Kiva, citat de site-ul postului de televiziune ucrainean 112.
Anterior, separatiştii declaraseră că nu au dreptul 'moral' să pună capăt acţiunilor militare pentru preluarea controlului asupra Debalţevo, pe care, spun ei, l-au încercuit.
O declaraţie în acest sens a fost făcută marţi pentru Reuters de către liderul autoproclamatei 'republici populare' Doneţk, Denis Puşilin, înainte de videoconferinţa Grupului de contact, care include deopotrivă reprezentanţi ai autorităţilor de la Kiev şi ai separatiştilor, plus ambasadorul Federaţiei Ruse în Ucraina şi un emisar din partea OSCE.
'Noi nu avem dreptul (să oprim luptele pentru controlul Debalţevo). Este chiar un aspect moral pentru noi. Acesta este un teritoriu intern" al 'republicii populare' Doneţk, a subliniat Puşilin, în timp ce armata ucraineană susţinea contrariul şi afirma că, în conformitate cu acordurile încheiate joia trecută la Minsk, Debalţevo intră sub controlul ucrainenilor.
În teren, situaţia s-a precipitat marţi. 'Gara feroviară se află parţial sub controlul rebelilor, lupte intense se dau în centrul oraşului, de fapt se dau lupte pentru fiecare cartier, pentru fiecare stradă', a recunoscut reprezentantul Ministerului de Interne ale Ucrainei pentru regiunea Doneţk, într-o intervenţie în direct la televiziune. Potrivit acestuia, Consiliul municipal se află în continuare sub controlul trupelor guvernamentale.
În acelaşi timp, ministrul ucrainean de interne Vladimir Abroskin remarcase anterior că sediul poliţiei din Debalţevo a fost practic distrus.
Înaltul comandament pentru operaţiunea 'antiteroristă' din estul Ucrainei declarase la ora locală 12.00 că nu are informaţii referitoare la preluarea de către rebeli a controlului asupra unei părţi din Debalţevo.
În acest context, aşa-numitul consilier militar al liderului 'republicii populare' Doneţk, Valentin Motuzenko, a negat că armata ucraineană ar fi preluat sub controlul său şoseaua Artemovsk-Debalţevo şi a confirmat preluarea gării feroviare sub controlul parţial ar rebelilor, într-o declaraţie făcută pentru mass-media ruse.AGERPRES
Ucraina: Rebelii la un pas de a cuceri localitatea strategică Debalțevo. Au loc lupte de stradă
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

3
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
3

280
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
280

694
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
694

20
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
20

769
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
769

49
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
49

129
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
129

73
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
73

17
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
17

37
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
37

31
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
31

1.974
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.974

63
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
63
















Comentează