Cel puţin 287 de copii au fost ucişi şi alţi 492 au fost răniţi în Ucraina de la declanşarea invaziei ruse, a anunţat sâmbătă Parchetul general de la Kiev, potrivit dpa, scrie AGERPRES.
Numai în oraşul Mariupol, unde soldaţi ucraineni au opus o rezistenţă curajoasă timp de câteva săptămâni în combinatul siderurgic Azovstal, au fost ucişi 24 de copii în bombardamentele efectuate de forţele ruse.
Aceste date nu sunt definitive, întrucât în prezent sunt în desfăşurare anchete în zonele disputate, dar şi în cele recucerite recent de armata ucraineană.
Raportul Parchetului ucrainean mai arată că bombardamentele au avariat 1.971 de şcoli şi alte instituţii educaţionale, dintre care 194 au fost distruse complet.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Ucraina prezintă bilanțul copiilor uciși în război
București
9°C
Articole Similare

192
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
192

603
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
603

593
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
593

212
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
212

411
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
411

379
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
379

2.930
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.930

1.431
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.431

1.567
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.567

2.731
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.731

647
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
647

1.368
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.368

1.474
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.474
















Comentează