Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat luni că ţara sa va participa la noi manevre militare comune împreună cu Rusia în februarie, denunţând o întărire a desfăşurărilor militare ale ţărilor vecine şi NATO, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Intenţionăm să începem exerciţiile în februarie. Stabiliţi data exactă şi informaţi-ne, ca să nu fim acuzaţi că adunăm trupe din senin, ca şi cum ne-am pregăti de război", a dispus Lukaşenko, în cadrul unei reuniuni cu responsabili ai Ministerului Apărării.
Potrivit preşedintelui belarus, aceste manevre au fost decise în decembrie 2021 împreună cu omologul său rus Vladimir Putin, dar data lor nu fusese încă anunţată. El nu a precizat câţi militari vor participa.
"Ar trebui să fie vorba de exerciţii normale vizând elaborarea unui plan precis în caz de confruntare cu forţele venind din Vest", a adăugat Lukaşenko în cadrul unei înregistrări video difuzate pe un canal Telegram legat de preşedinţia belarusă.
Aceste exerciţii vor purta denumirea de "Hotărârea Uniunii 2022", referire la alianţa Rusia-Belarus.
Lukaşenko a justificat aceste exerciţii prin întărirea dispozitivului NATO din Polonia şi ţările baltice, la frontierele ţării sale, precum şi prin situaţia din Ucraina.
"Varşovia a cerut NATO să desfăşoare un sistem de susţinere logistică şi tehnică pe mai multe niveluri. Ca militari, ne întrebăm imediat pentru ce. Asta înseamnă că se pregătesc de ceva serios, cel puţin pe termen lung", a mai spus el.
De asemenea, el a acuzat faptul că Ucraina "continuă să-şi întărească forţele" la graniţa cu Belarus.
"Situaţia e de aşa natură că există o escaladare a potenţialului militar la frontieră", a mai declarat Lukaşenko, un aliat al Rusiei.
Tensiunile s-au amplificat în permanenţă în ultimele săptămâni între Rusia şi occidentali, care acuză Moscova că a comasat trupe pentru un atac asupra Ucrainei.
Moscova dezminte orice intenţie de război şi denunţă revenirea întăririlor NATO la frontierele sale şi planul de a integra în Alianţă Ucraina şi Georgia, pe care le consideră ca făcând parte din sfera sa de influenţă.
Ucraina în alertă maximă - Rusia şi Belarus vor desfăşura exerciţii militare comune în februarie
București
9°C
Articole Similare

662
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
662

320
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
320

31
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
31

1.024
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.024

1.669
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.669

1.071
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.071

293
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
293

497
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
497

414
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
414

4.151
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.151

1.598
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.598

1.663
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.663

3.067
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
3.067
















Comentează