Ambasada Ucrainei la Berlin a cerut guvernului german noi livrări de arme pentru a o ajuta să se apere în faţa invaziei ruse, informează vineri dpa, scrie AGERPRES.
În săptămâna care a urmat declanşării conflictului, guvernul german al cancelarului Olaf Scholz a renunţat la politica foarte restrictivă a Germaniei privind exporturile de arme şi a autorizat livrări directe de armament către Ucraina, pentru a o ajuta să lupte împotriva forţelor ruse.
Berlinul a anunţat că a trimis deja 1.000 de arme anti-tanc şi 500 de rachete Stinger sol-aer din stocurile armatei germane. Există informaţii că s-ar discuta despre trimiterea a 2.700 de rachete antiaeriene Strela din fosta Germanie de Est, însă acestea nu au fost deocamdată confirmate.
Cererile ambasadei ucrainene au fost enumerate într-o notă verbală adresată cancelariei federale, Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării ale Germaniei.
"Dată fiind situaţia de securitate extrem de tensionată cauzată de agresiunea rusă în curs, guvernul ucrainean solicită ca această cerere să fie procesată şi evaluată favorabil cât mai repede posibil", se spune în notă.
În cerere se spune că preşedintele rus Vladimir Putin a început "un război de anihilare" împotriva Ucrainei, cu sisteme de arme moderne, inclusiv arme interzise, precum bombe cu submuniţie.
"Federaţia Rusă a încălcat prin urmare în mod grav legislaţia umanitară internaţională", adaugă nota datată 3 martie.
În notă se mai spune că partea rusă a comis "numeroase crime de război" şi că guvernul ucrainean caută din acest motiv "asistenţă imediată" din partea Germaniei.
Lista ambasadei ucrainene include tancuri, maşini de infanterie, sisteme de artilerie precum obuziere autopropulsate, sisteme de apărare antiaeriană, elicoptere de luptă şi de sprijin, drone de recunoaştere şi de luptă, avioane de transport şi nave de război.
Este "nevoie urgentă" de aceste arme, se subliniază în nota ambasadei ucrainene.
Ucraina cere Germaniei noi livrări de arme: Vladimir Putin a început 'un război de anihilare'
București
5°C
Articole Similare

0
Serviciile secrete americane dezvăluie strategia Chinei pentru capturarea Taiwanului: „picătura” chinezească aplicată de Xi Jinping
0

220
VIDEO Protest spontan la Șantierul Naval Mangalia: Oamenii nu și-au primit salariile de trei luni
220

477
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Bălăceanca. Zeci de angajați și pacienți au fost evacuați
477

2.802
Scandal total în coaliție - PSD cere USR să plece: „Luați-vă premierul și dispăreți”
2.802

3.583
VIDEO Iranul se dezlănțuie în Orientul Mijlociu! Atacuri cu rachete balistice și drone împotriva Qatarului: a fost vizată „perla” economiei
3.583

2.455
VIDEO Persoane spulberate intenționat cu mașina, în Teleorman. Detalii șocante oferite de anchetatori
2.455

2.093
Fiul pastorului Vladimir Pustan scapă de închisoarea cu executare - Hotărâre definitivă în dosarul fostului polițist
2.093

2.640
Ora la care te culci sau cât timp dormi - ce contează cu adevărat pentru o viață sănătoasă? Un studiu face lumină
2.640

2.774
Alertă printre utilizatorii de iPhone - Un spywere extrem de sofisticat ar putea afecta sute de milioane de telefoane
2.774

2.961
Vladimir Putin dă o mână de ajutor dușmanilor lui Trump. Trimite petrol și gaze în Cuba în ciuda restricțiilor
2.961

1.862
85% dintre joburile care vor exista în 2030 nu au fost inventate încă: Inteligența artificială schimbă radical piața muncii
1.862

3.653
Orange aduce „scutul anti-drone” în Est: România, pe lista țărilor vizate în contextul războiului din Ucraina
3.653

2.152
Corupție la nivel înalt în Ucraina: Cazurile de mită au zguduit administrația fiscală și justiția
2.152
















Comentează