Ministerul de Externe al Ucrainei a protestat ferm joi faţă de tratamentul inuman la care este supus Mihail Saakaşvili de către actuala conducere de la Tbilisi, amintind Georgiei, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al instituţiei, că fostul preşedinte georgian este şi cetăţean ucrainean, transmite agenţia ucraineană de presă Unian.
'În cele mai rele tradiţii ale NKVD (predecesorul KGB - n.r.), autorităţile georgiene aplică violenţa psihologică şi fizică împotriva lui Mihail Saakaşvili, refuzându-i îngrijiri medicale urgente şi corespunzătoare şi punându-i în mod deliberat viaţa în pericol', se afirmă în comunicatul MAE ucrainean.
MAE de la Kiev subliniază de asemenea că încălcarea flagrantă a drepturilor omului împotriva unui cetăţean ucrainean contravine cursului declarat al Tbilisi spre aderarea la UE şi reflectă un recul al democraţiei în Georgia.
'Solicităm autorităţilor georgiene să înceteze aceste acţiuni de intimidare a lui Saakaşvili şi să-l predea Ucrainei. Nu vă jucaţi cu viaţa unui om de dragul răzbunării politice', le transmite autorităţilor de la Tbilisi diplomaţia ucraineană.
MAE ucrainean a lansat totodată un apel către guvernele străine şi organizaţiile internaţionale să se pronunţe pentru apărarea şi punerea în libertate a fostului lider georgian, atenţionând că viaţa acestuia este în pericol din cauza represaliilor politice din partea actualei conduceri georgiene.
Purtătoarea de cuvânt a lui Saakaşvili, Daria Cij, menţiona într-o postare pe Twitter la 28 ianuarie că fostul lider georgian cântăreşte în prezent 69 de kg, în timp ce, în momentul încarcerării, avea 120 kg.
La 1 februarie, în timpul unei audieri la tribunal, Mihail Saakaşvili şi-a ridicat tricoul pentru a arăta în ce stadiu de epuizare fizică se află, moment în care televiziunile publice georgiene care difuzau în direct această audiere şi-au întrerupt transmisiunea.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat cu o zi în urmă că guvernul georgian îl ucide pur şi simplu pe Mihail Saakaşvili.
Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei din Georgia consideră că 'nu există motive obiective' pentru transferul lui Saakaşvili la terapie intensivă.
Dar starea de sănătate a fostului lider georgian ar fi într-adevăr gravă, semnalează presa ucraineană. La 1 decembrie anul trecut au fost făcute publice rezultatele unui examen medical privind starea de sănătate a fostului preşedinte, medicii indicând că el ar avea nevoie de tratament într-o clinică din UE sau SUA.
În probele de păr prelevate de experţi lui Mihail Saakaşvili au fost descoperite urme de bismut, bariu şi mercur, conform publicaţiei ucrainene Gordon.ua. De asemenea, examenul a relevat otrăvirea lui cu arsenic, precum şi faptul că i s-au administrat droguri până la dependenţă.
La 15 decembrie, MAE ucrainean ceruse Tbilisi să amâne procesul lui Saakaşvili pentru a fi trimis la tratament în străinătate. Ombudsman-ul ucrainean a cerut în repetate rânduri Tbilisi să i ofere acces la fostul preşedinte al Georgiei, care este şi cetăţean ucrainean.
La 19 decembrie, Volodimir Zelenski a lansat un nou apel către autorităţile din Georgia - considerate apropiate de Moscova -, precum şi poporului georgian, cerând clemenţă pentru fostul lider, dar fără niciun rezultat.
Apelului lansat de Kiev s-a alăturat joi şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu starea de sănătate a fostului lider georgian Mihail Saakaşvili, potrivit Unimedia.info.
'Starea fizică critică a lui Mihail Saakaşvili este extrem de îngrijorătoare. Torturarea până la moarte a unui lider de opoziţie este inacceptabilă pentru o ţară care vrea să adere la Uniunea Europeană. Mihail Saakaşvili trebuie eliberat imediat şi trimis pentru tratament în străinătate', subliniază Maia Sandu într-un mesaj pe Twitter.
Mihail Saakaşvili a fost preşedinte al Georgiei între 25 ianuarie 2004 şi 17 noiembrie 2013, iar între mai 2015 şi noiembrie 2016, guvernator al Odesei, în Ucraina.
În octombrie 2021, Saakaşvili a fost arestat după ce a pătruns ilegal în Georgia, în încercarea de a reveni în ţară în contextul alegerilor locale organizate la acea vreme.
În 2018, acesta a fost condamnat în lipsă la şase ani de închisoare pentru abuz de putere, respectiv trei ani de închisoare pentru încercarea de a înlătura probe cu privire la o altercaţie din 2005 în care a fost implicat politicianul de opoziţie Valerii Ghelaşvili.
Potrivit experţilor, în perioada cât a fost preşedinte, Mihail Saakaşvili şi-a făcut numeroşi duşmani, mai ales în cursul campaniei împotriva corupţiei, când a dizolvat pur şi simplu vechea miliţie şi a creat una nouă din temelii. În plus, actualele instituţii de forţă de la Tbilisi ar fi penetrate de agenţi ruşi, iar adversitatea preşedintelui rus Vladimir Putin faţă de Saakaşvili este cunoscută, mai scrie presa ucraineană.
Ucraina cere Georgiei să îl elibereze pe fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, aflat în stare gravă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
3

1.036
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.036

33
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
33

3.929
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
3.929

34
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
34

55
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
55

5.278
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.278

5.319
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.319

136
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
136

169
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
169

128
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
128

9.169
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
9.169

3.043
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
3.043
















Comentează