Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a declarat joi că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu 120 de zile a iniţiativei privind exportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, relatează Reuters şi AFP, conform AGERPRES.
'O decizie în acest sens tocmai a fost luată la Istanbul. Naţiunile Unite şi Turcia rămân garanţi ai acestei iniţiative', a indicat Kubrakov într-un mesaj pe Twitter, în care a salutat un 'pas important în lupta împotriva crizei alimentare mondiale'.
Acest acord, care expira vineri seara, a permis exportarea a peste 11 milioane de tone de cereale din porturile ucrainene în patru luni.
Turcia a confirmat joi prelungirea acordului cu privire la exportul de cereale ucrainene pentru încă patru luni 'în aceleaşi condiţii' ca cele care funcţionează din luna iulie, a anunţat un înalt responsabil turc pentru AFP, sub rezerva anonimatului.
Potrivit acestui responsabil, toate părţile au agreat ca 'acordul să rămână în vigoare pentru încă 120 de zile pe durata lunilor de iarnă' , iar 'noi aranjamente' ar putea să fie luate după încheierea sezonului rece.
O sursă internaţională apropiată negocierilor a confirmat joi pentru AFP reînnoirea acestui acord, care implică Ucraina, Rusia, Turcia şi Naţiunile Unite.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, unul dintre susţinătorii acestui acord, se declarase miercuri 'convins' că acordul va fi prelungit.
Acordul iniţial încheiat în iulie a contribuit la evitarea unei crize alimentare mondiale, permiţând exportul de alimente şi îngrăşăminte din mai multe porturi ucrainene la Marea Neagră, care fuseseră blocate de Rusia, notează Reuters.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat înţelegerea convenită între părţi pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei din porturile sale de la Marea Neagră (sud).
'Salut acordul tuturor părţilor de a continua Iniţiativa privind exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru a facilita transportarea în siguranţă a cerealelor, alimentelor şi îngrăşămintelor din Ucraina', a declarat Guterres, citat într-un comunicat emis joi de Centrul de Coordonare Comună (JCC), care supervizează exporturile, cu sediul la Istanbul.
Naţiunile Unite, a spus el, sunt 'pe deplin angajate în eliminarea obstacolelor rămase în calea exportului de alimente şi de îngrăşăminte din Federaţia Rusă', o parte a acordului pe care Moscova o consideră esenţială.
Ucraina anunţă prelungirea acordului de la Marea Neagră: 'O decizie în acest sens tocmai a fost luată la Istanbul'
Articole Similare

1.011
Rusia anunță un armistițiu în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Europa
1.011

1.294
Iranul încearcă să anticipeze următoarea mișcare a lui Donald Trump cu ajutorul Venezuelei
1.294

54
Un adjunct al directorului general Gazprom Neft a fost reținut sub suspiciunea de luare de mită
54

2.789
Înfrângere de proporții pentru Keir Starmer: Premierul a pierdut în propriul fief, iar Guvernul se clatină serios
2.789

54
Comandantul Gărzii Naționale: Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă
54

2.127
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
2.127

33
Un cutremur cu magnitudinea 5,4 a fost resimţit în Bangladesh
33

77
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi: Iranul îşi oferă ajutorul pentru „facilitarea dialogului” între Afganistan şi Pakistan
77

1.187
O imagine spectaculoasă dezvăluie secretele galaxiei Calea Lactee în detalii fără precedent
1.187

88
O studentă reţinută de ICE, eliberată după ce primarul New York-ului a discutat cu Donald Trump
88

69
O tânără din SUA se află în centrul unui proces istoric împotriva rețelelor de socializare: YouTube şi Instagram i-au alimentat depresia
69

5.152
„Nu există nicio şansă” - Vicepreședintele american JD Vance respinge posibilitatea unui război de lungă durată SUA-Iran
5.152

53
Polonia intenţionează să introducă o nouă legislaţie pentru a interzice reţelele sociale copiilor sub 15 ani
53

















Comentează