Ucraina anunță boicotarea Jocurilor Paralimpice de iarnă în semn de protest faţă de prezenţa sportivilor ruşi

Autor: Diana Pană

Publicat: 18-02-2026 17:04

Actualizat: 18-02-2026 18:00

Article thumbnail

Sursă foto: X

Ucraina a anunţat miercuri retragerea de la Jocurile Paralimpice de iarnă ca răspuns la autorizarea de către CIO a participării sportivilor ruşi şi belaruşi sub steagurile celor două ţări, informează news.ro.

Ministrul ucrainean al Sportului a anunţat miercuri că oficialii şi sportivii ucraineni nu vor participa la Jocurile Paralimpice Milano-Cortina 2026 în semn de protest faţă de participarea permisă a sportivilor ruşi şi belaruşi sub steagurile lor naţionale.

„Nu vom fi prezenţi la ceremonia de deschidere. Nu vom participa la niciunul dintre evenimentele oficiale” ale Jocurilor, a scris ministrul Matviy Bidny pe X. la Lândul său, ministrul ucrainean de externe, Andriy Sybiga, a declarat că le-a dat instrucţiuni ambasadorilor ucraineni să încurajeze şi alte ţări să boicoteze Jocurile Paralimpice din Italia, adăugând: „Mulţumim fiecărei oficialităţi a lumii libere care va lua decizia de a se alătura protestului nostru”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri