Piaţa turistică din România se află pe un trend ascendent, în condiţiile în care peste 60% dintre antreprenorii din sector au raportat o creştere a veniturilor între 2018 şi 2019, însă politicile publice nu s-au fundamentat pe analize ştiinţifice adaptate situaţiei de fapt, acestea nevenind în sprijinul dezvoltării sectorului, consideră Florin Jianu, preşedintele Consiliul IMM-urilor din România (CNIPMMR) .
CNIPMMR şi Groupama Asigurări au lansat luni cea de-a doua ediţie a Barometrului turismului din România, document intitulat "Carta Albă a Turismului din România". Acesta analizează unităţile de cazare şi agenţiile de turism cu scopul de a identifica performanţele turismului autohton, alături de perspectivele pentru anul următor, precum şi provocările şi oportunităţile acestei pieţe.
Potrivit barometrului, mai mult de jumătate (57%) dintre antreprenorii din turism consideră promovarea cea mai importantă nevoie de politică publică, iar procentul celor care îşi gestionează riscurile prin asigurări a crescut cu 15%.
"Turismul din România este un domeniu cu un potenţial foarte ridicat, anual înregistrând creşteri semnificative. Totuşi, în ultimii ani, politicile publice nu s-au fundamentat pe analize ştiinţifice adaptate situaţiei de fapt, acestea nevenind în sprijinul dezvoltării sectorului. Pentru că toate propunerile CNIPMMR se bazează pe cercetări şi studii aprofundate, Carta Albă a Turismului din România, aflată deja la ediţia a doua, reprezintă prima cercetare reală care îşi propune să ofere o perspectivă cu privire la performanţele turismului din anul 2019 prin identificarea principalelor caracteristici, riscuri şi vulnerabilităţi, analizând, totodată, factorii interni şi externi ce influenţează dezvoltarea companiilor din domeniu, oferind o serie de informaţii cu privire la provocările şi oportunităţile acestei pieţe. Rezultatele barometrului de anul acesta reflectă faptul că turismul din România se găseşte pe un trend ascendent, veniturile şi numărul de turişti fiind în continuă creştere, aproximativ 60% dintre respondenţi previzionând o creştere în anul 2019 faţă de 2018, creşterea profitului fiind obiectivul strategic principal al companiilor din turism", a afirmat Florin Jianu, într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Acesta a explicat şi faptul că numărul de clienţi sau turiştii repetitivi sunt văzuţi drept cel mai important factor pozitiv cu impact asupra activităţii operatorilor iar rata medie de revenire a acestora în rândul firmelor analizate a fost de 70%. Potrivit barometrului, rata medie de revenire a clienţilor la agenţiile de turism şi unităţile turistice a scăzut în 2019 cu aproximativ 6% faţă de nivelul înregistrat în anul anterior.
Pe de altă parte, însă, lipsa personalului calificat, costurile asociate cu păstrarea personalului şi calitatea infrastructurii de transport persoane au fost identificate ca principalele obstacole în calea dezvoltării afacerii lor.
"În plus, sprijinul acordat de către instituţiile publice a fost apreciat de majoritatea drept unul de nivel mediu, observându-se o îmbunătăţire semnificativă a perspectivei agenţilor economici din domeniu cu privire la susţinerea primită din partea autorităţilor", a menţionat preşedintele CNIPMMR.
O evoluţie pozitivă înregistrată priveşte dezvoltarea serviciilor de tip all-inclusive, dar şi gradul de ocupare a unităţilor economice din turism, preconizat să crească în 2020.
Totodată, barometrul indică un interes ridicat faţă de produsele de asigurare, ca instrumente de gestionare a acestor riscuri, pe lângă campaniile de marketing şi programele de training pentru angajaţi. Astfel, pe primul loc în top se află asigurarea de clădiri şi bunuri, urmată de asigurările auto (RCA şi CASCO).
În context, François Coste, CEO Groupama Asigurări, a menţionat că acest studiu este un demers unic într-o piaţă cu potenţial economic major.
"Groupama Asigurări este astăzi un partener de încredere al IMM-urilor care operează în domeniul turismului, iar preocuparea noastră pentru a răspunde şi a le depăşi aşteptările face ca implicarea noastră în lansarea Cartei Albe a Turismului să fie firească. Mai mult, acest studiu este un demers unic într-o piaţă cu potenţial economic major şi util, sperăm, atât pentru domeniul Horeca şi autorităţi, cât şi pentru domeniile conexe. Studiul ne arată anul acesta că antreprenorii şi managerii din turism devin tot mai conştienţi de riscurile asociate domeniului şi interesaţi de gestionarea lor, inclusiv prin instrumente de asigurare. Cum numărul călătoriilor peste hotare a crescut în rândul românilor, ajunşi înapoi în ţară, aceştia se aşteaptă să găsească servicii de acelaşi nivel şi în România, astfel că operatorii din turismul autohton trebuie să fie pregătiţi să gestioneze orice situaţie neprevăzută şi să câştige încrederea clienţilor", a declarat François Coste.
Studiul "Carta Albă a Turismului din România" a fost realizat la nivel naţional, pe un eşantion reprezentativ de 909 respondenţi, reprezentanţi ai agenţiilor de turism, unităţilor de cazare şi unităţilor de servire a mesei (restaurante), din fiecare regiune de dezvoltare a României şi din toate categoriile de mărime (micro-întreprinderi, întreprinderi mici, medii şi mari).
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a fost înfiinţat în anul 1992 şi este cea mai mare confederaţie patronală din România.
Groupama Asigurări este parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, cu 32.600 de angajaţi deservind peste 13 milioane de clienţi la nivel global.
Turismul din România înregistrează anual creşteri semnificative (CNIPMMR)
Explorează subiectul
Articole Similare

20
Taxe mai mari în 2026: impozitele pe clădiri cresc puternic în Argeș, majorări aprobate și în Neamț
20

1.458
Bolojan refuză să crească ajutorul pentru invalizii și văduvele de război deși impactul bugetar se ridica la aproximativ 9.000 de lei
1.458

6.046
Ministrul Economiei prezintă dovezile în privința șefei sale de cabinet: „Are cazier curat, fiind reabilitată din 2020!”
6.046

50
Analiza: Economia României în 2025 – creștere de 0,7% și un deficit bugetar care scade lent
50

5.793
Tranzacția finalului de an în România! Antreprenorul Dorinel Umbrărescu a pus mâna pe ArcelorMittal Hunedoara
5.793

494
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
494

4.979
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
4.979

124
Hyundai rămâne pe dinafară: fabrica din Rusia, pierdută pe fondul războiului, iar opțiunea de revenire stă să expire
124

75
Evoluție mixtă pe piețele bursiere europene: acţiunile din sectorul apărării au scăzut luni, pe fondul discuţiilor de pace privind Ucraina
75

2.097
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
2.097

23
Bursa de la Bucureşti a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni
23

75
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
75

7.747
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
7.747

















Comentează