Un presupus combatant al Statului Islamic (SI) ar putea fi eliberat după ce un tribunal turc a respins o cerere de extrădare a guvernului australian, informează vineri dpa preluată de agerpres.
Neil Prakash, născut la Melbourne şi suspectat a fi un recrutor cheie pentru gruparea teroristă SI, a fost arestat în apropiere de graniţă cu documente false după ce a fugit din Siria în 2016.
Un judecător de la Tribunalul Penal din Kilis, sudul Turciei, a respins cererea Australiei joi noapte, declarând că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru extrădare, potrivit canalului naţional australian ABC.
În afara tribunalului, avocatul lui Prakash a declarat reporterilor că nu există niciun obstacol pentru ca clientul său să fie eliberat din închisoare dacă autorităţile turce nu vor decide inculparea lui pentru alte fapte.
Autorităţile turce au încheiat o anchetă în legătură cu Prakash în mai. Nu este clar dacă îl vor inculpa.
Ministrul de externe australian, Julie Bishop, şi-a exprimat dezamăgirea vineri după decizia instanţei turce.
"Vom continua să ne angajăm cu autorităţile turce dacă ele consideră că decizia de extrădare trebuie atacată", a declarat ea într-un comunicat.
Australia a încercat să obţină extrădarea lui Prakash înapoi în ţară, unde el este considerat ca "o ţintă de mare valoare" pentru presupuse legături cu activităţi teroriste.
Acest fost rapper amator în vârstă de 27 de ani are legătură cu materiale de propagandă pentru SI.
Printre altele, există de asemenea o legătură între el şi un atac în care au fost înjunghiaţi doi ofiţeri în faţa unei secţii de poliţie din Melbourne.
Prakash a recunoscut că este un combatant SI, dar a declarat în faţa tribunalului turc că este de asemenea un dezertor deziluzionat.
El a respins responsabilitatea pentru atacurile comise în ţara sa de origine
Turcia refuză să extrădeze în Australia un presupus membru al Statului Islamic
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

1
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
1

1.064
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
1.064

23
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
23

653
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
653

41
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
41

16
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
16

89
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
89

37
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
37

4.943
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
4.943

112
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
112

128
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
128

75
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
75

66
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
66
















Comentează