O instanţă din Turcia a respins marţi cererea pastorului american Andrew Brunson de a fi eliberat din arestul la domiciliu pe durata procesului în care este acuzat de terorism, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Brunson a fost eliberat din închisoare săptămâna trecută, după un an şi nouă luni de detenţie în Turcia; arestarea preventivă a fost înlocuită cu arestul la domiciliu. Statele Unite au apreciat că măsura nu a fost suficientă, iar avocatul pastorului a declarat marţi că va cere lunar să fie ridicată şi această restricţie judiciară.
Următorul termen în procesul pastorului este în octombrie. El ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare dacă se dovedeşte că a suţinut Partidul Muncitorilor din Kurdista, considerat organizaţie teroristă, şi că i-a ajutat pe susţinătorii clericului turc Fethullah Gulen, acuzat de guvernul de la Ankara că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016 împotriva lui Erdogan.
Joia trecută preşedintele Donald Trump a ameninţat Turcia cu sancţiuni dacă Brunson nu va fi eliberat. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a comunicat marţi printr-un purtător de cuvânt că nu va ceda în faţa ameninţărilor şi va aplica retorsiuni la orice sancţiuni americane.
Cazul lui Brunson a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Ankara şi Washington, marcate de dezacorduri privind vânzările de avioane F-35 americane pentru aviaţia militară turcă, de intenţia Turciei de a achiziţiona rachete ruseşti şi de refuzul Statelor Unite de a-l extrăda pe Gulen.
Turcia refuză eliberarea pastorului american Andrew Brunson
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
0

18
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
18

74
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
74

48
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
48

1.384
Marco Rubio cere reevaluarea noilor realități înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen: ”Trăim într-o nouă eră geopolitică”
1.384

51
Rusia va trimite un lot de petrol în Cuba ca ajutor umanitar
51

26
Principalul avocat al Goldman Sachs demisionează pe fondul consecinţelor legate de cazul Epstein
26

2.015
Țara cu peste un milion de români pregătește alocația universală: 200 de euro pe lună pentru fiecare copil
2.015

1.865
VIDEO 'El presidente Trumpo' - Donald Trump devine Fidel Castro într-o parodie AI virală: 'O să avem fiesta în fiecare zi, cu mojito și mamacitas'
1.865

52
Războiul din Ucraina - Un mort și șase răniți la Odesa/ Mai multe incendii în Volgograd
52

24
Partidul Naționalist din Bangladesh revendică victoria în alegeri
24

49
Iranul eliberează două personalități reformiste de rang înalt arestate după proteste
49

1.204
VIDEO CIA a lansat o campanie de recrutare în rândul ofițerilor chinezi: oportunitatea de a lucra împreună pentru un viitor mai luminos
1.204

















Comentează