Mijlocaşul român Alexandru Maxim a reuşit ambele goluri ale lui Gaziantep în victoria de joi, 2-0 acasă cu Istanbul Başakşehir, deţinătoarea titlului, în etapa a 33-a a campionatului de fotbal al Turciei potrivit Agerpres.
Maxim a punctat în minutele 32, din penalty, şi 52, din pasa belgianului Kevin Mirallas. Internaţionalul român, care a evoluat până în min. 78, a ajuns la 11 goluri în 29 de meciuri în actuala ediţie de campionat. Fundaşul Alin Toşca nu a fost în lotul gazdelor.
Gaziantep a învins-o pe Başakşehir şi în tur (2-1), când era antrenată de Marius Şumudică.
În clasament, Gaziantep a urcat provizoriu pe poziţia a 5-a, cu 50 de puncte după 31 de jocuri. Başakşehir, cu 33 de puncte după 32 de jocuri, este doar pe poziţia a 16-a, la un punct de locul 18, primul retrogradabil.
Pe primele locuri sunt cele trei mari echipe din Istanbul, Beşiktaş, 67 de puncte, Fenerbahce, 62 de puncte, Galatasaray, 61 de puncte, toate după 31 de jocuri.
Kayserispor, echipa lui Cristian Săpunaru, Silviu Lung Jr şi Denis Alibec, ocupă locul 17, cu 33 de puncte după 31 de jocuri.
Turcia - Alexandru Maxim a învins echipa favorită a lui Erdogan
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

56
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
56

12
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
12

43
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
43

48
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
48

77
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
77

33
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
33

2.451
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.451

44
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
44

123
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
123

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

353
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
353

19.228
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
19.228

103
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
103
















Comentează