Procurori turci au ordonat arestarea a 70 de ofiţeri ai armatei pentru presupuse legături cu clericul Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea unei tentative eşuate de puci în iulie 2016, a relatat vineri cotidianul Milliyet, citat de Reuters, scrie agerpres.ro.
Potrivit publicaţiei, poliţia a lansat simultan operaţiuni în 34 de provincii ale ţării în cadrul unei anchete conduse de procurori ai statului în provincia Konya (centru). Suspecţii au fost vizaţi ca urmare a declaraţiilor unor soldaţi arestaţi anterior pentru presupuse legături cu Gulen.
Luna trecută, Biroul ONU pentru drepturile omului a afirmat că autorităţile turce au reţinut 160.000 de persoane şi au demis aproape acelaşi număr de funcţionari publici după tentativa eşuată de puci. Printre cei reţinuţi, peste 50.000 au fost puşi formal sub acuzare şi sunt ţinuţi în detenţie în timpul proceselor lor.
Aliaţii occidentali ai Turciei au criticat represiunea. Criticii preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, l-au acuzat că se foloseşte de puciul eşuat ca pretext pentru a reduce disidenţa la tăcere. Ankara susţine însă că măsurile sunt necesare pentru a combate ameninţările la adresa securităţii naţionale.
Turcia a ordonat arestarea a 70 de ofiţeri ai armatei pentru presupuse legături cu Gulen
București
9°C
Articole Similare

400
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
400

17
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
17

88
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
88

1.751
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
1.751

2.261
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.261

3.468
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.468

3.390
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.390

104
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
104

102
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
102

154
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
154

4.023
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
4.023

83
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
83

205
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
205
















Comentează