Turcia a eliminat o taxă vamală de 8% care se aplica la importurile de seminţe de floarea soarelui până la o anumită cotă stabilită, potrivit unui decret prezidenţial publicat miercuri în Monitorul Oficial, transmite Reuters, conform AGERPRES.
În luna august a acestui an, autorităţile de la Ankara au introdus un tarif vamal de 8% pentru importul unei cantităţi de un milion de tone de seminţe de floarea soarelui, precum şi o taxă de 20% pentru echivalentul a 400.000 de tone de ulei de floarea soarelui. Aceste tarife urmau să fie valabile până la 1 ianuarie 2025, respectiv 30 aprilie 2025.
Conform noului decret publicat în Monitorul Oficial, Guvernul de la Ankara a eliminat taxa de 8% la importurile de seminţe de floarea soarelui iar tariful care se aplică pentru importurile care depăşesc cota stabilită a fost redus şi el, de la 27% până la 12%, pentru majoritatea ţărilor de origine.
Cu toate acestea, nu au fost operate modificări la tariful vamal de 20% care se aplică la importurile de ulei de floarea soarelui.
Ministerul Comerţului de la Ankara a precizat că măsura este destinată să asigure că industria locală şi procesatorii pot să îşi achiziţioneze materia primă la preţuri rezonabile în timpul sezonului de recoltare în ţările de origine precum şi pentru a ajunge la o stabilitate a preţurilor în aprovizionarea cu ulei de floarea soarelui.
Turcia a eliminat taxele vamale la importurile de seminţe de floarea soarelui
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

869
Președintele Consiliului Fiscal face un „duș” rece României: „Țara a trăit mulţi ani peste posibilităţi. Măciuca venea şi ne-ar fi lovit în creştet!”
869

463
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
463

1.201
Undă verde pentru Umbrărescu: Consiliul Concurenței autorizează preluarea activelor ArcelorMittal Hunedoara SA
1.201

35
Meta lansează primele modele de AI după eşecul cu Llama
35

1.148
Reguli stricte pentru recrutarea muncitorilor străini. Ministrul Economiei: 'Guvernul va schimba asta'
1.148

1.722
VIDEO Bogdan Ivan anunță că ofertele la energie sunt mai mici: "Sunt şi sub un leu pentru consumatorii casnici"
1.722

17
Bursa de la Bucureşti a închis pe plus şedinţa de tranzacţionare de miercuri
17

42
Ivan: Energia nucleară,cea mai sigură energie electrică produsă în bandă ce poate asigura stabilitate în piaţă
42

2.509
VIDEO Bolojan anunță „curățenia” în energie: 90% din proiecte, blocate de speculanți – urmează reguli dure și garanții mai mari
2.509

74
Criză militară în Golf: după atacurile Iranului, statele caută soluții ieftine din Ucraina pentru a se apăra de drone
74

48
Economia României bate pasul pe loc: Prognoză îngrijorătoare de la Banca Mondială
48

19
Studiu FMI: Războaiele produc efecte economice severe și de lungă durată
19

2.779
Prețurile la motorină și benzină, analizate în Senat: „Nu ai tu, România, produsul neamului pe care faci ce preț dorești” / „Taxa de 0,5% pe cifra de afaceri supără toate companiile”
2.779
















Comentează