Creşterea salariului minim trebuie făcută în acord cu mediul de afaceri, altfel se va ajunge la concedieri şi totul se va întoarce împotriva oamenilor, a afirmat, joi, ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
"Orice majorare a salariului minim trebuie susţinută şi de mediul economic, altfel ajungi la pierderi de locuri de muncă şi la concedieri şi totul se întoarce împotriva oamenilor", a subliniat ea.
Ministrul a precizat că în 2019 a fost prima dată când valoarea salariului minim a fost calculată în raport cu nişte indicatori bine definiţi: productivitate, inflaţie, creşterea câştigului salarial mediu net.
"În funcţie de aceşti indicatori, a fost aplicat şi un indice de corecţie şi am ajuns la creşterea salariului minim de la finalul 2019. La începutul anului trecut, în negocierile cu sindicatele şi patronatele, am încercat să menţinem aceiaşi indicatori, pentru a se păstra locurile de muncă. Acelaşi lucru vrem să îl facem şi anul acesta. Mai mult, îmi doresc ca, dincolo de faptul că până la finalul anului să prezint un cadru legal astfel încât salariul minim să aibă o justificare pentru creşterea pe care o va avea, acelaşi cadru legal să rămână pe termen mai mult, pentru că mediul de afaceri are nevoie de o proiecţie nu doar pentru un an, ci pentru doi-trei, să ştie cum să dimensioneze locurile de muncă şi nivelul de salarizare", a continuat oficialul guvernamental.
Întrebată ce garanţii oferă că această creştere a salariului minim chiar se va întâmpla, Turcan a răspuns: "Rolul meu nu este să ofer garanţii, ci să am negocieri, să prezint avantaje, dezavantaje, analize şi să ajungem să generăm decizii. Nu cred că sunt nici mai bravă, nici mai puţin bravă, dacă mă apuc acum să creionez garanţii. Eu, ca ministru al Muncii, consider că e nevoie de o creştere a salariului minim predictibilă, sustenabilă, astfel încât să creştem şi numărul locurilor de muncă şi veniturile oamenilor să fie decente".
Potrivit ministrului Muncii, în România sunt în prezent 1,6 milioane de oameni plătiţi cu salariul minim.
Turcan avertizează: Creșterea salariului minim trebuie susținută de mediul de afaceri, altfel se va ajunge la concedieri
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

126
Cod roșu pe piețele globale: războiul din Orientul Mijlociu împinge barilul de petrol spre un preț exploziv
126

18
Prețul petrolului a depășit 100 de dolari pe baril pentru prima dată în peste trei ani și jumătate
18

655
După investiții uriașe în inteligența artificială, una din cele mai mari companii din lume ar urma să concedieze mii de angajați la nivel global
655

1.436
Alarmă la Guvern: creșterea record a petrolului împinge carburantul spre 10 lei/litru, statul vrea să taie taxe
1.436

2.573
Rezultate la Tragerile Speciale LOTO ale Primăverii: Numerele extrase la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc
2.573

26
Miniștrii de Finanțe din G7 se reunesc pentru a evalua situația din Golf
26

2.050
Războiul SUA–Iran amenință exporturile auto asiatice: traficul prin Strâmtoarea Ormuz, aproape blocat
2.050

6.193
Mesaj important pentru românii care au acțiuni vechi la companiile românești - Administratorii de Fonduri apără noua lege care vizează acționarii mici
6.193

111
Elvețienii spun 'da' banilor cash: 73% au votat pentru protejarea numerarului
111

1.789
Românii trebuie să fie pregătiți pentru scumpiri la carburanți. „România are stocuri de carburanți pentru câteva luni, dar prețurile pot crește”
1.789

3.413
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 50% în prima lună a lui 2026: Topul județelor unde e dezastru
3.413

6.124
Proiect exploziv la Guvern: blocaj economic, deficit bugetar și dispariția unor profesii de pe piața muncii
6.124

4.715
Patronii de pe litoral anunță că nu pot deschide legal hotelurile de 1 Mai: Totul e blocat! Așteptăm amenzi!
4.715

















Comentează