Un bărbat din judeţul Tulcea a murit, marţi, după ce a încercat să se răcorească în Dunăre, în apropierea municipiului, în zona cunoscută sub numele 7 Ţevi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 48 de ani, a fost văzut de alte persoane, care au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar ISU Delta a intervenit cu doi ofiţeri şi nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială de transport scafandri, o ambarcaţiune de căutare salvare (SAR), o ambarcaţiune de aluminiu tip IB5, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă tip B2 de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
"Persoana a fost găsită în apele fluviului Dunărea, la 30 de metri în aval de locul unde a fost văzută ultima dată şi aproximativ 5 metri de mal. Conform procedurii, echipajele medicale au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns favorabil manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul SAJ", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Nicolae Botezatu.
La faţa locului, au fost şi reprezentanţi ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, cu o ambarcaţiune şi Poliţia Transporturi.
Tulcea - Un bărbat s-a înecat în timp ce se scălda în Dunăre
București
12°C
Articole Similare

0
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
0

597
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
597

7
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
7

1.762
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
1.762

2.161
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
2.161

2.252
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
2.252

15
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
15

55
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
55

8.097
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
8.097

76
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
76

44
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
44

28
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
28

49
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
49
















Comentează