Aproape 30 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf au ars, începând de duminică seara, în apropiere de localitatea Satu Nou din judeţul Tulcea, cel mai probabil din cauza focului aprins în spaţii deschise, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Incendiul s-a propagat cu uşurinţă din cauza vântului şi a pus în pericol clădirile de la marginea satului, grajduri şi anexe ale unei ferme. Pompierii nu au putut să intervină pentru că accesul în zonă este dificil, incendiul fiind delimitat de canale cu apă.
"Incendierea zonelor cu vegetaţie uscata este un gest total iresponsabil. Acestea pot ajunge la casele oamenilor, pot provoca victime şi, nu în ultimul rând, afectează ecosisteme întregi, mai ales în Delta Dunării. Astfel de incendii se manifestă deseori violent, ard rapid şi se extind la fel de rapid, mai ales dacă bate vântul. Este o situaţie riscantă şi pentru salvatori! Când pot ajunge lângă astfel de incendii pentru a le limita extinderea, sunt deseori puşi în pericol pentru că un incendiu de stuf este imprevizibil. Direcţia flăcărilor se poate schimba într-o secundă, iar puterea flăcării face aproape imposibilă stingerea prin metode convenţionale când autospecialele de intervenţie nu pot ajunge în zonele inaccesibile", se arată în informarea ISU Delta.
Pompierii tulceni au făcut apel la responsabilitatea populaţiei şi într-un comunicat transmis duminică, în care anunţau că peste 110 hectare de vegetaţie uscată şi stuf au ars în satele Dunavăţul de Jos şi Sarichioi.
"Incendierea vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale din curţi este stric interzisă! În luna mai a anului trecut, a fost adoptat un act legislativ prin care se interzic astfel de practici, iar amenzile au fost mărite. De asemenea, cei care dau foc intenţionat terenurilor agricole riscă să rămână fără subvenţie de la APIA", a precizat reprezentantul ISU Delta, Daniel Năstase.
Tulcea: Aproape 30 de hectare, incendiate în apropiere de Satu Nou
București
12°C
Articole Similare

1.159
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
1.159

20
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
20

12
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
12

29
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
29

46
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
46

1.605
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.605

2.537
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.537

1.722
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.722

55
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
55

3.184
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
3.184

1.992
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.992

212
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
212

4.949
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
4.949
















Comentează