Două mari terminale pentru stocare de cereale au fost lovite miercuri de bombardamente ruse în oraşul portuar Mikolaiv (Nikolaev), în Ucraina, au anunţat operatorii lor, casele de comerţ Bunge şi Viterra, informează joi dpa.
Terminalul portuar Evri, proprietate a Viterra şi dedicată uleiurilor vegetale, "a fost avariat de un atac cu rachete", care de asemenea a rănit uşor o persoană, a anunţat un purtător de cuvânt al grupului, precizând că două silozuri au fost cuprinse de flăcări şi un al treilea a fost avariat, informează Agerpres.
Acest terminal, achiziţionat în 2020 de Glencore, casa-mamă a Viterra, are o capacitate de stocare de 160.000 de tone.
În ceea ce priveşte Bunge, instalaţiile sale "au fost lovite în timpul celor mai recente atacuri ruse în regiune", a declarat o purtătoare de cuvânt, precizând că loviturile asupra terminalului nu s-au soldat cu răniţi şi că anvergura exactă a pagubelor nu este deocamdată cunoscută.
Terminalul, care era închis din prima zi a invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, conţine un sit stocare, de încărcare a navelor şi o unitate pentru producţia de ulei vegetal.
Porturile Mikolaiv şi Odesa sunt blocate de la începutul conflictului, ceea ce paralizează transportul maritim de materii prime agricole, până acum principala cale de export pentru Ucraina.
Discuţii, fără rezultate concrete până la această oră, au avut loc între Rusia şi Turcia cu privire la deschiderea de coridoare maritime care să le permită navelor comerciale să circule din Ucraina pe Marea Neagră, o zonă devenită impracticabilă prin prezenţa minelor.
Potrivit Ankarei, o navă comercială turcă a părăsit miercuri portul ucrainean Mariupol (sud-est), aflat deja sub control rus, în Marea Azov.
Trupele rusești au lovit două mari centre pentru stocarea cerealelor
București
9°C
Articole Similare

165
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
165

625
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
625

1.637
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
1.637

1.976
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.976

1.618
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.618

1.086
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
1.086

2.644
Unde ar putea lovi, mai precis, scandalul dintre Grindeanu și Bolojan - Decizia ar urma să fie la Nicușor Dan/ANALIZĂ
2.644

4.925
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.925

2.597
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.597

1.123
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.123

3.328
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
3.328

2.265
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.265

1.831
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.831
















Comentează